Sari la conținut

Surse: Comitetul Executiv în care PSD votează propunerea de premier se amână cu o zi

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a fost convocată pentru luni, la ora 10.30, liderii social-democraţi urmând să stabilească propunerea de premier pe care i-o vor înainta preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor care vor avea loc tot luni, la Palatul Cotroceni, au declarat, pentru News.ro, surse din conducerea PSD.

Dragnea_CEX_PSD_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: INQUAM_Octav Ganea

Social-democraţii se vor reuni luni, începând cu ora 10.30, la Palatul Parlamentului, şedinţa Comitetului Executiv Naţional fiind urmată de cea a grupurilor parlamentare reunite, transmite News.ro, citând surse.

Informaţia vine în contextul în care până acum se ştiuse faptul că un CEx va avea loc duminică.

În acea zi, conducerea PSD ar fi urmat să se întâlnească cu grupurile parlamentare, iar persoana desemnată să primească tot duminică votul Comitetului Executiv al PSD. 

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat oficial partidele parlamentare la consultări pentru luni, trimiţând liderilor acestora programul, iar fiecare partid va putea trimite o delegaţie alcătuită din cinci persoane.

Toate consultările vor avea loc în cursul zilei de luni, începând cu ora 15.00, când PSD şi ALDE vor fi chemate împreună la discuţii cu preşedintele Iohannis.

După PSD şi ALDE vor veni liberalii, de la ora 16.00, iar apoi USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor, care vor avea la dispoziţie doar 30 de minute pentru discuţii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că este ”absolut convins” că luni preşedintele Klaus Iohannis va accepta propunerea de premier pe care el şi Călin Popescu Tăriceanu o vor face. Dragnea a făcut şi portretul viitorului premier: un om corect, responsabil, care să nu fie aventurier, capabil de implementarea programului de guvernare, care să aibă capacitate de muncă extraordinară.

Dragnea a precizat că în zilele următoare va avea loc o reuniune a Consiliului Executiv al PSD şi o întâlnire a grupurilor parlamentare ale partidului, astfel încât, luni, să meargă cu o propunere de premier la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. El a spus că întâi se va discuta în partid despre candidatul la funcţia de premier, iar după ce preşedintele va desemna prim-ministrul, se vor discuta în CEx propunerile de miniştri.

Întrebat dacă are convingerea că preşedintele Iohannis va desemna un premier de la PSD, Dragnea a răspuns: ”Eu am convingerea în continuare că preşedintele Iohannis doreşte stabilitatea României”.

Etichete: PSD , liviu Dragnea , klaus iohannis , alde , consultari cotroceni , propunere premier psd alde , cex , comitetul national executiv , program consultari , profil premier psd

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale