Surse: Ministerul Transporturilor ar putea rămâne la PSD. Gorghiu: PNL merge în Coaliție cu propunerea de respectare a protocolului

Data actualizării: Data publicării:
TIMISOARA - CONGRES UDMR - 28 APR 2023
Negocierea pentru rotativa guvernamentală ar urma să înceapă la finalul săptămânii. Foto: INQUAM Photos/Cornel Putan

Negocierile dintre PSD și PNL pentru rotativa guvernamentală ar urma să înceapă la finalul acestei săptămâni, au declarat surse politice pentru Digi24.ro. În funcție de aceste discuții se va stabili dacă protocolul Coaliție va fi respectat sau dacă se modifică urmând ca unele ministere să își păstreze actualii titulari de portofolii. 

Social democrații își doresc să păstreze portofoliul de la Transporturi, unde ar urma să rămână ministru Sorin Grindeanu. La schimb, PSD ar putea renunța la Ministerul Justiției, care ar fi trebuit să treacă de la PNL la PSD. În același timp, liberalii ar putea să îl păstreze pe Marcel Boloș la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În orice scenariu, PNL va prelua și Ministerul Finanțelor de la PSD.

Surse din PNL susțin însă că nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu privire la modificarea protocolului Coaliției.

Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, a declarat marţi despre schimbările în Executiv după rotaţia premierilor din coaliţie, că nu vrea să se mai insiste pe rotativă, arătând că ea se va produce atunci când coaliţia va decide. Gorghiu a mai spus că numele miniştrilor pentru ea sunt neimportante şi a precizat că PNL are o decizie de a merge în coaliţie cu propunerea de respectare a protocolului.

„Nu se va face niciun altfel de anunţ cu o lună înainte. În momentul în care deciziile vor fi luate, vor fi discutate în interiorul celor trei partide şi sunt convinsă că formula finală de guvernare, cea care va veni după schimbarea premierului, va fi anunţată public la momentul oportun. Nu are niciun sens să ne ocupăm timpul legat de nume, de ministere. Dacă azi va fi rostit că unul din miniştri va fi retras, activitatea în ministerul respectiv va fi îngreunată. Mi se pare nefiresc şi neprincipial faţă de colegii mei din guvern ca aceste discuţii să fie încurajate în spaţiul public”, a declarat Alina Gorghiu.

În funcție de negocierile care vor avea loc între PSD și PNL, mai mulți miniștri din actualul cabinet nu se vor mai regăsi în guvernul Ciolacu. Social democrații ar putea să îl schimbe pe Florin Spătaru de la Economie și ar putea renunța la alți doi miniștri, Petre Daea și Marius Budăi, susțin surse politice. În guvern, Marcel Ciolacu și-l dorește pe fostul premier Mihai Tudose, care ar putea renunța la mandatul de europarlamentar.

Și PNL pregătește schimbarea unor miniștri, printre care se numără ministrul Turismului și Mediului de Afaceri, Daniel Cadariu, precum și înlocuirea lui Sebastian Burduja de la Digitalizare, care ar putea prelua portofoliul Finanțelor.

De asemenea, la rotaţie este posibil ca numărul de ministere să se diminueze.

Liberalii se vor reuni în jurul datei de 10 mai într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional, pentru o evaluare a sefilor de agentii, secretari de stat si miniştri şi pentru a lua un mandat cu care va merge în coaliţie pentru rotativa guvernamentală. 

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri