Surse: Mircea Diaconu, susținut la prezidențiale în locul lui Tăriceanu de ALDE și Pro România

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
mircea diaconu FB

Mircea Diaconu, fost actor, fost europarlamentar, își va anunța duminică intenția de a candida la alegerile prezidemțiale. El ar urma să fie candidatul ALDE și Pro România pentru scrutinul din noiembrie, au declarat pentru Digi24.ro surse din conducerea celor două partide. 

”E sfârsit de săptămână și simt nevoia să vă mărturisesc ceva. Tot ce am făcut până acum în viața mea civico-politică, de la Revoluția din Decembrie 1989, de la constituirea Alianței Civice în '90 și până la candidatura, ca independent, la Parlamentul European, a pornit din convingerea că am datoria, ca orice alt cetățean, de a lua atitudine față de ceea ce se întâmplă. Suntem, cu precădere în ultima vreme, martori ai unui lung șir de nedreptăți care au loc în România. Așa că aleg, încă o dată, să mă implic. Cum?”. Așa sună comunicatul emis de Mircea Diaconu prin care invită presa la o conferință, duminică, unde va anunța că intră în cursa pentru Cotroceni. 

Surse de la vârful ALDE au declarat pentru Digi24.ro că partidul a suspendat campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu încă de acum două săptămâni. Motivele inițiale erau legate de eventuala alianță cu partidul lui Ponta pe care o pregătește Tăriceanu - dacă aceasta va fi parafată, semnăturile ar urma să fie strânse pe alianță, nu pe partid. 

Între timp însă a intrat în discuție posibila retragere din cursa prezidențială a lui Tăriceanu și susținerea candidatului comun Mircea Diaconu, care ar putea să adune voturi și de la PSD, explică liderii ALDE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri