T. Băsescu: Economia se poate dezechilibra ușor, dacă nu suntem atenți. C. Lagarde: România se poate baza pe FMI

Data publicării:
basescu lagarde 1 1

Actualizare 10.20. A început întâlnirea dintre Traian Băsescu și Christine Lagarde.

„Am reuşit să finalizăm cel de-al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar, cu bunăvoinţa tuturor, acordul a fost finalizat. Acum trebuie să începem alt acord. Voi fi direct. Iniţial, Comisia Europeană n-a fost de acord cu un nou acord, dar nu pentru că sunt împotrivă, ci pentru că nu au o astfel de regulă cu o ţară care a renunţat la procedura de deficit excesiv. Ştiţi foarte bine... Am reuşit însă să convingem Comisia Europene că putem să încheiem un nou acord şi suntem pregătiți”, a afirmat președintelui Traian Băsescu.

„E bine că al doilea acord a fost finalizat. A durat mai mult, pentru că mai erau paşi de făcut de România și au fost făcuți. Aşteptăm cu nerăbdare negocierile şi discuţiile pentru pasul următor. E nevoie de mai multe reforme structurale care să ajute economia şi să ne asigurăm că cetățenii României beneficiază de pe urma acestui nou acord”, a afirmat și Christine Lagarde.

„În condițiile în care România este ţară semnatară a tratatului fiscal, considerăm că din punctul de vedere al FMI, România trebuie să fixeze obiective în raport cu acest tratat, dar nu ne-am consolidat definitiv. Suntem connștienți că în acest moment România nu este întru totul stabilă, trebuie să muncim mult ca să menţinem această stabilitate macroeconomică la care am ajuns, totuși. Există pericolul ca economia României să se destabilizeze destul de ușor dacă nu suntem atenți”, a afirmat șeful statului.

„Vom face reforme structurale, dar sistemul sanitar trebuie să fie o prioritate”, a spus Traian Băsescu în timpul întâlnirii cu Christine Lagarde. El a amintit că, în 2000, bugetul alocat sănătății era de un miliard de euro, iar în prezent este de șase miliarde, dar calitatea serviciilor este mai scăzută.

„Principalul obiectiv trebuie să fie restructurarea companiilor de stat. Aici avem o problemă. Economia privată e performantă, exporturile sunt în continuă creştere, dar economia de stat e un dezastru din punct de vedere competitiv”, a spus Traian Băsescu.

„Una din marile probleme e managementul defectuos, pe de o parte. Companiile nu sunt restructurate, nu sunt performante. Cum să intrăm în zona euro cu această parte a economiei noastre? E lecţia învăţată în criză, cu ţările care anul trecut au intrat în zona euro. Îndeplineau criteriile de la Maastricht, dar cu o economie care nu era competitivă şi au avut de suferit. Din acest motiv, am amânat puţin...”, a declarat Traian Băsescu.

„Ceva s-a întâmplat cu banii”, a spus Traian Băsescu.

Christine Lagarde a arătat, la rândul său, că focusul pe sistemul sanitar este „legitim”.

„Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu creșterea bugetară și să vedem cum au fost cheltuiți banii”, a spus ea.

Christine Lagarde a pledat pentru stabilitate economică, ceea ce, în opinia sa, este „cheia succesului” și va atrage investitori străini.

„Dacă România crede că va beneficia de asistența FMI pentru încă doi ani, pentru a implementa aceste reforme, se poate baza pe acesta. Începând din această săptămână, Fondul este din nou la masa negocierilor cu România”, a spus ea.

Obiectivele vizitei în România

Directorul general al FMI a sosit în România luni, într-o vizită oficială de două zile, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu ţara noastră.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.

Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat.

Potrivit Administraţiei Prezindenţiale, tot astăzi şeful statului mai are programate primirea preşedintelui Consiliului de Supraveghere al Petrom şi director general executiv al OMV, Gerhard Roiss, şi primirea preşedintelui companiei Ming Yang Wind Power Group Limited, Chuanwei Zhang.

Citiți și:

Christine Lagarde s-a întâlnit cu Victor Ponta

A. Vasilescu: Investitorii nu au încă încredere în România

Christine Lagarde soseşte la Bucureşti, în avanpremiera discuţiilor pentru un nou acord cu FMI

Datoriile României către FMI. Până acum s-au plătit patru miliarde de euro

PROFIL. Christine Lagarde, prima femeie la conducerea FMI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...