T. Băsescu: T. Meleşcanu a iniţiat o HG care îi proteja pe foştii ofiţeri, semnată de V. Ponta. L-am întrebat dacă în Guvern sunt foşti ofiţeri şi nu a răspuns

Data publicării:
basescu cu ochelari in mana

Foto: Presidency.ro

El a spus, la Realitatea TV, că această hotărâre nu a trecut prin CSAT, cum ar fi trebuit, menţionând că dacă ar fi trecut, el ar fi respins-o, potrivit Mediafax.

Preşedintele a menţionat că nu crede că această Hotărâre a trecut prin Guvern, menţionând că Teodor Meleşcanu a iniţiat-o şi apoi a fost semnată de premierul Victor Ponta.

Şeful statului a precizat că Teodor Meleşcanu este prieten cu socrul premierul, Ilie Sârbu.

El a spus că iniţial nu a remarcat Hotărârea, ci doar după ce senatorul Valer Marian l-a interpelat pe Victor Ponta dacă în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE.

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că l-a întrebat oficial pe fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, dacă în Guvern sunt foşti ofiţeri acoperiţi ai Serviciului, iar acesta a invocat, în loc să răspundă, HG care extindea protecţia şi asupra foştilor ofiţeri.

Traian Băsescu a spus că din acel moment nu a mai avut încredere în Teodor Meleşcanu, iar acesta este cel mai grav incident de securitate care avut loc în mandatul său. El a subliniat că a fost singura dată când a cerut, ca şef de stat, o informaţie unui serviciu fără a primi un răspuns.

Preşedintele a povestit că s-a dus la SIE şi a discutat timp de 30 de secunde cu structura de conducere a Serviciului, căreia i-a prezentat incidentul şi i-a subliniat că nu îl va tolera. El a menţionat că de atunci nu a mai lucrat cu Teodor Meleşcanu, ci cu adjuncţii acestuia. Şeful statului a ţinut să menţioneze că, din fericire, SIE a funcţionat.

Răspunzând unei întrebări, preşedintele a spus că s-a dovedit, "dat fiind caracterul omului", că a făcut o greşeală prin numirea lui Teodor Meleşcanu la SIE. El a ţinut să precizeze că în cazul numirii lui George Maior la şefia SRI a luat o decizie bună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri