Exclusiv Tanczos Barna, despre efectele majorării TVA: „Se vor ameliora în următoarele 2-3 luni”. Când are loc relansarea economică a României

Data actualizării: Data publicării:
tanczos barna face declaratii
Tanczos Barna. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, în exclusivitate la Digi24, că impactul majorării TVA asupra consumului este unul temporar, iar presiunea asupra prețurilor a fost impulsionat inclusiv de eliminarea subvențiilor la energie și de creșterea tarifelor la gazele naturale. Demnitarul dă asigurări însă că efectele „care s-au suprapus” și care au dus la creșterea inflației se vor ameliora în următoarele două-trei luni. Vicepremierul este optimist și cu privire la relansarea economică a României: „Cred că în a doua parte a anului 2026 deja o să vedem o inflație scăzută foarte mult - vorbim chiar despre o scădere abruptă”. 

 

Majorarea TVA, impact temporar asupra consumului

Vicepremierul a explicat că impactul creșterii TVA asupra consumului nu va fi unul de durată, în România.

„Orice majorare a TVA generează, în primul val de efect, o reducere a consumului - este un efect care trece după primele două luni. Lucrurile reintră pe un făgaș normal. Problema astăzi în România este că peste majorarea TVA s-au suprapus și eliminarea acelor subvenții la energia electrică. Au crescut prețurile la gaze naturale, iar la energia electrică a venit TVA de 21%. Ele s-au suprapus și a crescut inflația, care la rândul ei a generat o reducere a consumului. Aceste lucruri sunt evidente, aceste lucruri se vor ameliora în următoarele 2-3 luni de zile”, a declarat Tanczos Barna.

Reducerea încasărilor de TVA din septembrie sunt un efect de ciclicitate și de sezonalitate, a adăugat ministrul.

„Le-am recomandat celor care s-au bucurat de încasările obținute în august să aștepte lunile și ciclicitatea, pentru că, dacă se laudă cineva că a crescut TVA în august, va trebui să explice și de ce au scăzut în septembrie. Octombrie înseamnă deja mult mai mult - deci au revenit pe un trend crescător. (...) Dar trebuie să avem în vedere încă un element: aceste diferențe de 5,10 sau 15% de creștere - scădere a TVA pot fi jonglate foarte ușor și cu TVA restituită și cu TVA nerestituită. Pentru că, dacă nu se restituie TVA imediat la cerere și se amână cu o lună-două apare cu plus. Așa s-a făcut în decembrie anul trecut - s-au mutat restituirile pe ianuarie 2025, iar așa se întâmplă dacă, în loc de 2 miliarde care au fost restituite aproape lunar cobori la 1 miliard - sigur îți apare cu plus acel miliard - dar trebuie să știi că peste o lună sau două trebuie să restitui TVA mai multă”, a explicat Tanczos Barna.

„Am cerut colegilor să nu până piciorul pe frână, adică să restituie TVA care este restituită în mod corect, să intensifice controalele pentru restituirile de TVA, pentru a reduce riscul de fraudă, de evaziune fiscală, restituiri nelegale, incorecte”, a adăugat vicepremierul.

Ministerul Finanţelor a arătat, luni seară, că încasările din TVA, în perioada iulie-septembrie, au fost de aproximativ 35,48 mld lei, dintr-un total de 94,75 mld lei aferent primelor 9 luni ale anului 2025. În plus, raportat la perioada ianuarie – septembrie 2025 vs. 2024, peste 2/3 din veniturile suplimentare de TVA comparativ cu anul trecut sunt generate în perioada iulie-septembrie. ANAF a încasat din TVA în luna august 12,556.82 milioane lei, iar în luna septembrie 12,207.44 milioane lei. Ministerul Finanţelor susţine că luna august este, în mod tradiţional, una dintre lunile cu cel mai redus nivel al activitãţii economice, de aici şi încasările mai reduse, în ciuda creşterii TVA de la 1 august.

Despre relansarea economică a României. Vicepremierul: „Eu sunt optimist”

Președintele Nicușor Dan a anunțat recent că 2026 va fi un an greu, iar relansarea economică a României va veni abia în 2027. Tanczos Barna are o viziune ușor diferită.

„Eu sunt un pic mai optimist. Eu cred că în a doua parte a anului 2026 deja o să vedem o inflație scăzută foarte mult, chiar o scădere abruptă. Undeva după cinci-șase luni putem să avem deja o un impact pozitiv în ceea ce privește scăderea inflației. De asemenea, consumul se va relansa. Există acest șoc în economie din iulie-august, când au fost și majorările de impozite și creșterile de prețuri la anumite bunuri, servicii, energie și așa mai departe. Dar după ce trecem de această perioadă, eu cred că putem să punem bazele unei creșteri economice solide și sănătoase. Dar, încă o dată, trebuie cel puțin limitate cheltuielile publice, statul trebuie să coste mai puțin pentru cetățean. Dacă nu reușim să facem o reducere imediată cu 10%, cu 15% măcar să ținem la un anumit nivel să nu mai crească numărul de angajați”, a explicat vicepremierul.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
Newsweek
Miercuri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii, în funcție de banca la care au cont?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine