Exclusiv Tanczos Barna: Evaziunea fiscală vizată în forță. Operațiunea Jupiter 4: „Vecinul trezit de mascați te face să te gândești de două ori”

Data actualizării: Data publicării:
FED INVITAT VICEPREMIER REDACTIE ORA 21 241125_28009
Vicepremierul Tánczos Barna în direct studioul Digi24.

Operațiunea Jupiter 4, desfășurată de ANAF împreună cu Antifraudă, procurori și poliția economică, vizează reducerea evaziunii fiscale și are deja efect de descurajare în rândul agenților economici, spune Tanczos Barna. Vicepremierul a explicat, în direct la Digi24, că statul trebuie să intervină ferm acolo unde există risc, dar să nu deranjeze firmele corecte. Oficialul a avertizat însă că rețelele de evaziune și vânzările fără factură continuă să existe, iar consumatorul este, de multe ori, parte a problemei.

Vicepremierul Tánczos Barna a explicat, în direct la Digi24, cum funcționează operațiunea „Jupiter 4”, coordonată de ANAF, Antifraudă, procurori și poliția economică, și ce efecte ar trebui să aibă asupra evaziunii fiscale.

„Jupiter 4, de exemplu, este o acțiune concertată a ANAF, Antifraudă, procurori, poliție economică. Este o acțiune în derulare și care vizează exact evaziunea fiscală, reducerea evaziunii fiscale”, a spus vicepremierul.

Tánczos Barna consideră că astfel de controale pot avea un efect de descurajare asupra agenților economici, mai ales când sunt vizate fraude grave.

Nu știu dacă se vor speria (agenții economici, n.r.), dar se vor gândi de două ori. Dacă dimineață la șase, vecinul o să fie trezit de mascați pentru evaziune fiscală, pentru fraudă de TVA, pentru alte fraude economice, cu siguranță se vor gândi de două ori.

El a insistat că este esențial ca statul să intervină acolo unde există riscuri, evitând însă controalele fără justificare.

„Este nevoie de acțiuni ferme din partea statului pentru a readuce lucrurile pe un făgaș bun. Evaluarea riscului la fiecare agent economic este foarte importantă pentru că putem elimina controalele fără rost. Adică să nu deranjăm agenții economici care 2-10 ani au fost corecți, dar cei la care există un risc acolo imediat trebuie să intervină statul.”

Vicepremierul a vorbit și despre reacția firească a contribuabililor atunci când sunt verificați, recunoscând că pot exista și abuzuri, dar subliniind importanța analizei corecte de risc.

„De fiecare dată când cineva este întrebat de sănătate, o să spună, prima reacție este: lăsați-mă pe mine în pace, mergeți la vecinul. Dacă te uiți mai atent în detalii, poți să-ți dai seama. Nu exclud abuzurile, că nu poți să le excluzi 100%, dar reacția firească, aproape omenească, din partea celui controlat este: lasă-mă pe mine în pace, du-te la vecinul că el a furat mai mult sau el fură, nu eu fur.”

Acesta afirmă că există în continuare rețele de evaziune fiscală și activități economice nedeclarate, însoțite de practica frecventă a vânzărilor fără factură.

Este nevoie de o analiză de risc foarte corectă, amănunțită, care crește eficiența controlului și cei corecți să fie lăsați să-și vadă de treabă, iar cei care sunt evazioniști să fie controlați. În continuare sunt rețele de evaziune fiscală, sunt persoane fizice care desfășoară activități economice la scară largă fără să le declare, vânzări fără factură. Există în societate întrebarea: vrei factură? Și există răspunsul: nu, dacă mă costă cu 20% mai puțin, adică TVA.

El a încheiat subliniind rolul consumatorului în perpetuarea fenomenului: „Deci, atâta timp cât există această întrebare și există acest răspuns, cel care face evaziune fiscală o face și cu ajutorul și contribuția consumatorului. Nu putem, încă o dată, generaliza, dar exact acest comportament trebuie redus la minim.”

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
Schimbare majoră la pensie. Stagiul complet de cotizare crește de la 1 august. Milioane de români afectați
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...