Exclusiv Tanczos Barna explică în ce situație ar refuza să facă parte din noul Guvern: „E o linie roșie pentru UDMR”

Data actualizării: Data publicării:
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor.
Tanczos Barna. Foto: Inquam Photos / George Călin

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat joi, în emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24, că UDMR nu va avea miniştri într-un Guvern din care să fie parte şi AUR. Tanczos subliniază că varianta unei Coaliții cu partidul lui George Simion este o „linie roşie” pentru formațiunea maghiară.

Tanczos Barna a explicat în ce condiții ar refuza să facă parte din noul Guvern.

„Este complicat, nu aş vrea să folosesc cuvântul grav, dar este complicat din punct de vedere politic, destul de complicat. Sunt lucruri care sunt, practic, linii roşii pentru fiecare partid, cum pentru UDMR, de exemplu, linia roşie este participarea sau chiar susţinerea unui guvern din partea AUR, adică acel guvern care va fi susţinut de AUR sau în care va intra AUR nu o să aibă, în niciun caz, miniştri UDMR, deci noi nu intrăm într-o astfel de coaliţie”, a declarat el.

Vicepremierul Tanczos Barna crede că „probabil săptămâna viitoare încep să se limpezească apele” şi va avea loc o „dezescaladare”, ceea ce este un element esenţial pentru continuarea dialogului între forţele politice.

Și președintele Nicușor Dan a declarat în această seară că „tonul discuţiilor s-a mai calmat puţin”. Întrebat dacă va mai organiza consultări cu partidele, Nicuşor Dan a anunţat că „sigur, se va întâmpla ceva săptămâna viitoare cu participarea sa”. „O să vă anunţ”, a adăugat el.

Azi, miniștrii PSD și-au dat demisia din Guvern, iar premierul Ilie Bolojan a anunțat cine va prelua portofoliile rămase vacante. Tanczos Barna va prelua Ministerul Agriculturii, despre care a spus că este unul greu, la care e mult de muncă. 

Totodată, Dragoş Pîslaru va prelua Ministerul Muncii, Cseke Attila va prelua Ministerul Sănătăţii, Cătălin Predoiu va prelua Ministerul Justiţiei, Ilie Bolojan va prelua Ministerul Energiei, iar Radu Miruţă va prelua Ministerul Transporturilor. Portofoliul vicepremierului Marian Neacşu va fi preluat de Oana Gheorghiu.

Moțiunea de cenzură, inevitabilă

Între timp, atât PSD cât și AUR amenință cu depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, însă calculele parlamentare arată că doar voturile celor două partide nu sunt suficiente pentru ca aceasta să treacă. 

Social-democrații trebuie să poarte discuții cu toate partidele Opoziției dacă vor să treacă o moțiune de cenzură care să demită cabinetul Bolojan. PSD nu se poate baza doar pe voturile AUR, ci are nevoie de voturi și de la S.O.S și POT ca să fie majoritari.

PSD și AUR nu au majoritate

La Camera Deputaților, PSD și AUR adună 156 de aleși, în timp ce la Senat încă 64. În total, ar avea 220 de voturi în cazul unei moțiuni de cenzură, iar ca demersul să treacă este nevoie de cel puțin 233.

Cu alte cuvinte, un rol important vor juca și partidele mici din Opoziție. S.O.S mai are 15 parlamentari la Camera Deputaților, POT are 16, iar grupul PACE de la Senat are încă 12 aleși. La aceștia se mai adaugă și parlamentarii neafiliați, care ar putea fi convinși.

Istoricul voturilor din Parlament arată că unii aleși ai Opoziției și-au mai dat în trecut votul pentru proiecte venite de la Palatul Victoria.

Cel mai recent exemplu este bugetul pentru anul 2026. Deși a primit numeroase critici, iar AUR s-a poziționat clar împotriva acestuia, proiectul cabinetului Bolojan a trecut și cu voturi de la SOS, POT și neafiliați, pe lângă voturile Coaliției de guvernare.

George Simion a declarat miercuri, la Parlament, că formațiunea sa va susține orice moțiune de cenzură, însă nu crede că PSD va depune una.

„Noi ne-am spus din ziua unu și chiar am enunțat de săptămâni și luni bune poziția AUR, votăm orice moțiune simplă ori orice moțiune de cenzură împotriva acestui guvern. Noi nu considerăm că PSD-ul este un partid serios care va depune o moțiune de cenzură și care va duce la bun sfârșit ceea ce a spus”, spunea el. 

Citește și: Demisiile miniștrilor PSD și propunerile pentru interimate au fost înregistrate la Administrația Prezidențială

 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Criza kerosenului: un expert în aviație explică la ce să ne așteptăm pe aeroporturi în această vară
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
„Scary Movie” înregistrează cel mai bun debut din istoria seriei: încasări de 55 de milioane de dolari la box...
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Newsweek
Ajutor la pensie de la noul guvern. TVA la medicamente de 5%. PSD cere indexarea pensiilor la 1 ianuarie
Digi FM
A primit amendă pentru că folosea telefonul la volan, deși nu are o mână. Cazul unei femei din Florida a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Idris Elba pune capăt speculațiilor despre James Bond, după ani întregi de zvonuri: “Nu am fost niciodată cu...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani