Tăriceanu face alianţă cu Ponta: Vom fi a treia forță politică

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu ponta INQUAM_Photos_George_Calin 1

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, pe Facebook, că a stabilit împreună cu Victor Ponta ca cele două partide, ALDE şi Pro România să colaboreze sub forma unei alianţe politice. Cele două formaţiuni vor avea grupuri parlamentare comune. „Vom fi a treia forță politică parlamentară , după PSD şi PNL”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

În perioada imediat următoare grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare. Discuţiile vin în contxtul în care există tensiuni între ALDE şi PSD în legătură cu rectificarea bugetară. ALDE a ameninţat cu ieşirea de la guvernare, în timp ce Victor Ponta condiţiona o eventuală alianţă cu Călin Popescu Tăriceanu de ieşirea de la guvernare.

În acest moment, în Parlament, ALDE are 31 de parlamentari, iar Pro România are 24 de senatori şi deputaţi. În total, cele două partide vor avea 55 de parlamentari.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri