Tăriceanu: „Consider că doamna Kovesi trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție”

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu

Călin Popescu-Tăriceanu, copreședinte ALDE, a transmis presei un comunicat în care spune că „doamna Kovesi trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție, așa cum ar fi trebuit să se bucure toți cei care au intrat pe ușa DNA, dar au ieșit vinovați înainte ca vreo instanță să se pronunțe”. Șeful Senatului s-a referit și la scandalul banilor negri din campania electorală și este de părere că Traian Băsescu a făcut „un fel de autodenunț”, pentru că a recunoscut că știa încă din 2014 de acest sistem ilegal de finanțare a partidelor.

Redăm ma jos comunicatul de presă integral

Călin Popescu-Tăriceanu, copreședinte ALDE: Sunt sigur că acest denunț își va urma cursul procedural legal la Ministerul Public și, după caz, rechizitoriul va fi înaintat instanței spre judecare sau dosarul se va clasa. Până la finalizarea dosarului într-un sens sau altul, consider că doamna Kovesi trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție, așa cum ar fi trebuit să se bucure toți cei care au intrat pe ușa DNA, dar au ieșit vinovați înainte ca vreo instanță să se pronunțe. Nu am de unde să știu care este motivația reală a denunțătorului și nu am dreptul să anticipez rezultatul acestui denunț, dar pot spune că el produce cu certitudine un efect colateral important: demonstrează celor care au încurajat abuzurile procurorilor în numele luptei anticorupție, celor care au ignorat cu bună-știință prezumția de nevinovăție, cât de ușor pot deveni ei înșiși ținte publice și vinovați de fapte de corupție înainte ca vreo instanță să se pronunțe.

Preocuparea mea profundă depășește însă cu mult și de multă vreme acest caz. Ea este legată de faptul că România a devenit din timpul regimului Băsescu un stat cu o democraţie de faţadă, controlat de persoane din conducerea unor instituții de forță ale statului, iar actualul președinte tolerează în continuare această stare de fapt.

Am aflat acum chiar de la fostul președinte al României, Traian Băsescu, că era informat încă din 2014 despre sume mari de bani negri care or să iasă la iveală, despre neregulile, chiar ilegalitățile, care s-au produs în redactarea raportului oficial privind posibilul plagiat al tezei de doctorat al doamnei Kovesi, că aceste ilegalități au fost dirijate exact de cei care aveau obligația să vegheze la respectarea legii. Am convingerea că Traian Băsescu nu ar fi făcut aceste dezvăluiri, un fel de autodenunț că a născut și patronat o adevărată mafie, dacă anchetele procurorilor nu s-ar fi apropiat atât de mult și de periculos de persoana sa și de anturajul său apropiat. Este de notorietate faptul că Traian Băsescu a amenințat cu noi și senzaționale dezvăluiri, în cazul în care procurorii vor continua să-i ancheteze apropiații. Dacă își va pune în practică amenințările și va devoala tot putregaiul pe care l-a inventat ar fi singurul lucru bun făcut vreodată de el pentru România.

Un alt motiv al preocupării mele profunde este pasivitatea totală a președintelui Iohannis față de această stare de fapt. Nu știu încă dacă această pasivitate provine dintr-o neînțelegere a realității politice ce îl înconjoară, dintr-o neînțelegere a rolului său constituțional sau pentru că este la rândul său prizonierul unor structuri de forță care îl controlează sau șantajează prin intermediul dosarelor din care reiese că a devenit proprietarul unor imobile din Sibiu folosindu-se de acte false. Pe 29 iulie a.c., i-am atras atenția public domnului președinte Iohannis că în România instituţiile de forţă sunt scăpate de sub orice control democratic şi au devenit actori politici care distorsionează şi impun propria lor agendă, desconsiderând voinţa exprimată de cetăţeni la urne. Răspunsul domniei sale: „În România, statul de drept este funcțional... Sunt încrezător în ceea ce fac instituțiile statului și, alături de întreaga opinie publică, așteptăm efectele pozitive ale activității acestora.”, a fost dezamăgitor, pentru că este în contradicție flagrantă cu realitatea zilnică, iar efectele negative sunt vizibile la tot pasul.

Denunțul făcut de către deputatul Sebastian Ghiță și mai cu seamă dezvăluirile fostului președinte al României dovedesc că România nu este nici pe departe un stat de drept și această stare de fapt trebuie urgent corectată prin conjugarea eforturilor dintre instituțiile democratic constituite ale statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri