Teodorovici, despre Vâlcov: Cine greșește trebuie să plătească

Data actualizării: Data publicării:
teodorovici

Cine greşeşte trebuie să plătească, spune ministrul de finanţe despre colegul său de partid, Darius Vâlcov. Eugen Teodorovici a declarat că a vorbit cu consilierul premierului despre postarea referitoare la starea de sănătate a unui protestatar din Piaţa Victoriei, dar nu a fost curios să afle de unde avea documentul secret.

Citiţi şi: Dăncilă şi Regele. Muşamalizarea afacerii Vâlcov

„Nu comentez. Noi comentăm despre ce fac alții. Vă spun ca principiu: trebuie să oprim această abordare de a tot comenta. Sunt structuri ale statului, dacă cineva face un gest în afara legii, trebuie să suporte consecințe. Că sunt eu, că e Darius Vâlcov... Lucrurile astea sunt simple. Noi tot timpul comentăm din afara, să spunem, zonei respective, facem comentarii. Și de la comentariu la comentariu se duce și se amplifică un subiect în mod nejustificat. Repet, a făcut o astfel de postare, există o prevedere legală care nu îi permite, această prevedere trebuie aplicată. Indiferent cine este persoana. Că sunt eu, că e Darius Vâlcov. (...) Eu am vorbit și ieri cu Darius despre postarea asta. Ca principu general - și nu comentez mai mult - , ai făcut o anumită acțiune, ai o prevedere legală, trebuie respectată legea”, le-a spus Eugen Teodorovici jurnaliștilor care îi ceruseră să comenteze situația.

Întrebat dacă știe cum a obținut Darius Vâlcov un protocol secret, Teodorovici a spus că nu intră în astfel de discuții și că nu e treaba sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri