Testul de sinceritate. Alina Gorghiu: Călin Popescu Tăriceanu a fost cel mai potrivit preşedinte pentru PNL

Data publicării:
alina gorghiu FB


Romanul preferat.

Alina Gorghiu: „Invitaţie la vals” de Drumeş, m-am gândit ce m-a emoţionat în a IX-a a X-a.

Calitatea pe care o apreciaţi cel mai mult la cei din jur

Alina Gorghiu: Fermitatea

Cel mai frumos cadou primit recent de ziua dvs

Alina Gorghiu: Nu vă spun

Aţi avut vreo dispută aprinsă cu Klaus Iohannis

Alina Gorghiu: Niciodată

Caracterizaţi-i pe: Călin Popescu Tăriceanu

Alian Gorghiu: Aş vrea să fi fost altfel

Gabriel Oprea

Alina Gorghiu: perspective de construcţie

Elena Udrea

Alina Gorghiu: trecut

Modelul dvs în politică

Alina Gorghiu: Am evitat să dau exemple de modele în politică şi o să fie un răspuns poate controversat, dar am apreciat-o foarte mult pe Mona Muscă

Dacă aţi câştiga la loto care ar fi primul lucru pe care l-aţi face

Alina Gorghiu: Dacă aş vrea să glumesc aş plăti datoriile istorice ale PNL, dar dacă n-aş fi angrenată în politică mi-ar plăcea să călătoresc peste tot în lume.

Când credeţi că ar trebui să-şi propună România să adere la zona euro

Alina Gorghiu: Teoretic e o decizie pe care BNR şi Preşedinţia au discutat-o, nu stiu cât e de fezabilă, dar rămâne un orizont de aşteptare.

Care a fost cel mai potrivit preşedinte al PNL

Alina Gorghiu: Călin Popescu Tăriceanu

Dar cel mai nepotrivit

Alina Gorghiu: Cred că fiecare preşedinte a avut un rol important în dezvoltarea partidului

Aţi fi în favoarea unei intervenţii militare occidentale contra ISIS în Siria

Alina Gorghiu: E în derulare, se întâmplă aceste exerciţii, din păcate nu se vede finalul acestui demers, dar poziţia ţărilor occidentale e pentru rezolvarea situaţiei.

Donald Trump sau Hillary Clinton

Alina Gorghiu: Am alt preferat de la republicani. N-am să vi-l spun încă

Pe o scară de la 1 la 10 ce şanse au românii pentru ca SUA să nu le mai solicite vize

Alina Gorghiu: Probabil vom afla în viitorul apropiat. Mâine, ambasadorul SUA îşi prezintă scrisorile şi va fi în societatea românească sigur o dezbatere intensă cu noul ambasador pe această temă, eu am pledat pentru eliminarea vizelor de foarte multă vreme

Serialul TV preferat

Alina Gorghiu: Nu mă uit la TV, nu prea ţin minte nici filmul de alaltăieri

Va candida Traian Băsescu la Primăria Capitalei în 2016

Alina Gorghiu: Probabil că va candida, ar fi un eşec pentru Traian Băsescu, şi-ar arăta neputinţa

Un candidat la Primăria Bucureşti care v-ar reprezenta cu adevărat ca bucureştean

Alina Gorghiu: Sunt mulţi în competiţia internă şi nu as vrea să lezez pe cineva

V-aţi gândi la posibila dvs candidatură pentru Bucureşti

Alina Gorghiu: Există un curent de opinie că poate tot se suceşte şi candidează. Nu cred că Primăria Bucureşti e o funcţie pe care să o vizez, nu mi-o doresc. Sunt oameni mai pricepuţi ca mine la administraţie, dar Primăria Bucureşti e o altă instituţie în stare de criză profundă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri