Tia Șerbănescu, despre scandalul Mircea Băsescu: E și un pic de lovitură dată României. Asociez și cu scandalul interceptărilor din Polonia. În zona asta se întâmplă ceva

Data publicării:
tia serbanescu digi

„Nu exclud ca pe acest caz real să fi existat și un anumit mod de a împacheta lucrurile și însuși faptul că a apărut acum, înaintea campaniei electorale, spre sfârșit de mandat, s-ar putea să indice ceva. Nu știu exact ce. N-am probe suficiente, dar înșiruirea acestor lucruri, coroborat cu personajele care sunt pe traseul acestei afaceri urâte de tot mă face să cred că e mai mult, că e și ceva ascuns aici”, a spus Tia Șerbănescu.

„Cineva a vrut să-l scoată din scenă nu numai pe Traian Băsescu, cred că e și un pic de lovitură dată României în această zonă. Asociez un pic și cu scandalul înregistrărilor în Polonia. Și-acolo e un scandal și-o zdruncinare bună. Vedeți ce se întâmplă aici, lângă graniță. Deci în zona asta, în regiunea asta se întâmplă ceva. Nu știm exact ce, dar e posibil să existe și așa ceva”, a continuat jurnalista.

„Oricare ar fi situația, SRI ar trebui să răspundă foarte precis dacă a informat cu privire la șantaj pe președinte sau nu. Nu e nevoie de luni de zile pentru a da un răspuns”, a opinat Cătălin Harnagea.

„Cred că presedintele are nevoie în momentul de față de un moment de sinceritate, să spună exact ce s-a petrecut, ce știe, să colaboreze cu instituțiile, dacă-l solicită să depună o mărturie, și să fie extrem de transparent în ceea ce face, în primul rând pentru consolidarea încrederii în justiție, de care vorbea domnia sa”, a conchis Tia Șerbănescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri