Timmermans, avertisment dur: Dacă la Comisie trebuie să fim extrem de brutali pentru evaluare, o vom face

Data actualizării: Data publicării:
timmermans

Prim-vicepreşedintele Comsiei Europene, Frans Timmermans, a spus, în intervenţia sa din finalul dezbaterii despre România din Parlamentul European, că în cei aproape 30 de ani de la căderea dictaturii din România ţara noastră a făcut progrese enorme şi, pe ultima sută de metri a acestui maraton, riscă să nu treacă linia de sosire, el cerând autorităţilor să ţină cont de raportul MCV şi de toate recomandările organismelor europene. „Dacă Comisia trebuie să fie extrem de brutală pentru evaluare, o vom face. Nu este o ameninţare, noi suntem gardienii tratatelor şi ne luăm acest rol în serios”, a avertizat oficialul european.

„În ultimii 30 de ani de viaţă profesională şi politică, am văzut îndeaproape tot ce s-a întâmplat în România. Îmi amintesc foarte clar cum acum 30 de ani poporul român a început să se elibereze de un sistem complet corupt. Am moştenit acest sistem extrem de corupt. Ţara a fost condusă de un conducător extrem de corupt moral. Dacă ne uităm unde a ajuns acum România, s-au făcut progrese enorme. De ce mă îngrijorează lucrurile astăzi? Pentru că pe ultima sută de metri acestui maraton, riscăm să nu trecem linia de sosire, astfel încât statul de drept să fie ireversibil, şi riscăm să mergem în direcţia opusă”, a declarat prim-vicepreşedintele Comsiei Europene.

El a cerut din nou autorităţilor din România să ţină cont de toate recomandărilor oficielilor europeni, în special de raportul din cadrul MCV.

„Dacă noi acum vorbim despre aceste lucruri este pentru că ne pasă ce se întâmplă cu poporul român, vrem să ne asigurăm că românii trăiesc în democraţie, stat de drept, unde corupţia este combătută eficient. Reamintesc membrilor Parlamentului care nu s-au referit la raportul MCV. Într-adevăr, recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante, dar să ne uităm şi la recomandările MCV, pentru că este un traseu foarte bun. Nu am putut să tratez foarte precis fiecare critică pe legile care au fost deja adoptate. Voi transmite aceste întrebări Guvernului român. Miza acestui proces este extrem de mare pentru viitorul Uniunii Europene şi este la fel de important sau mai important pentru poporul român. Dacă Comisia trebuie să fie extrem de brutală pentru evaluare, o vom face. Nu este o ameninţare, suntem gardienii tratatelor şi ne luăm acest rol în serios”, a afirmat oficialul european.

El a mai spus că oficialii europeni au făcut o evaluare la rece a situaţiei din România şi au evaluat schimbările, iar acest lucru a fost făcut pentru poporul român, nu împotriva lui. 

„Ne uităm la fapte. Nu tratăm toate statele pe aceleaşi standarde, pentru că sunt diferite. Cer Guvernului încă o dată să păstreze dialogul şi să respecte recomandările pe care le facem”, a încheiat Timmermans.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri