Tinerii din PNL care au distribuit pliante false cu sigla USR-PLUS au fost excluși din organizație

Data actualizării: Data publicării:
tnl-pliante-false-usr-plus

Tineretul Naţional Liberal dezaprobă inţiativa avută de cei doi membri ai filialei Cluj Napoca de a distribui pliante cu informații false pe care apărea sigla Alianței USR-PLUS, potrivit unui comunicat transmis vineri dimineață. TNL a anunțat că aceștia au fost excluși din organizaţie.

Comunicatul TNL:

„Tineretul Național Liberal dezaprobă iniţiativa avută de doi foști membri ai filialei TNL Cluj-Napoca, de a difuza pliante cu citate controversate din declaraţiile unor membri ai Alianţei USR-PLUS. 

Această acţiune individuală reprobabilă nu reflectă spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal şi din nefericire nu a fost niciodată adusă în atenţia Biroului Executiv al TNL.

Menționăm că aceasta acțiune vine în contradicție flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Național Liberal. 

Deoarece acţiunea individuală a celor doi foşti colegi nu a fost dezbătută şi asumată în forurile de decizie ale TNL, iar consecinţele acestor acţiuni au adus grave prejudicii imaginii şi prestigiului Tineretului Naţional Liberal, Biroul Executiv al TNL a luat decizia, în unanimitate, de a-i exclude pe cei responsabili din rândurile Tineretului Naţional Liberal.”

Deputat USR: Vom depune o sesizare la Poliție și Parchet

Potrivit deputatului USR de Cluj Emanuel Ungureanu, cel suprins de o tânără când împărțea pliantele era vicepreședintele tineretului liberal Cluj-Napoca, Alexandru Piticar.

„Alături de Cristian Ciuta, președintele TNL Cluj-Napoca și alți tineri liberali, au împărțit în ultimele 2 săptămâni, mii de fluturași în căsuțele poștale ale clujenilor”, adaugă deputatul.

„Cei doi au comis o faptă penală, în consecință, împreună cu colegii mei din USR Cluj, vom depune o sesizare la Poliție și Parchet pentru ca aceștia să suporte în fața legii consecințele faptelor lor”, mai spune Ungureanu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În urmă cu aproape două săptămâni, Alianţa 2020 USR PLUS a anunțat că este ţinta unei campanii de dezinformare prin pliante primite de oameni în cutiile poştale și că va face plângere penală.

Pe unul din pliante scria că alianța ar vrea ca avortul să fie obligatoriu în România, citat atribuit unui membru fictiv al Alianţei 2020 USR PLUS. Un alt pliant prezintă un comentariu postat pe Facebook de Oana Bogdan, membră PLUS, despre proprietate, drept fragment dintr-un interviu acordat unui ziar belgian.

Citește și Pliante false cu sigla USR-PLUS, împărțite de tineri de la PNL. Reacția lui Dacian Cioloș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ricky Martin, după apariția de la Super Bowl: „Un tsunami de emoții!”. Fanii, după imaginile cu el și Bad...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Când a realizat URSS că a pierdut Războiul Rece. Momentul în care doctrina sovietică s-a prăbușit în deșert
Newsweek
Ministrul muncii dă vestea cea mare pensionarilor. Pensia crește cu 381 lei. Cât va fi punctul de pensie?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online