Sari la conținut

Tot mai multe conflicte între PNL şi PSD

Premierul Victor Ponta i-a cerut lui Crin Antonescu să îl sancţioneze pe Sorin Roşca Stănescu, pentru că a încălcat protocolul USL prin atacurile la adresa PSD.

„Comisia aia a fost făcută de Roşca pentru a avea de unde să îşi dea demisia. El are propria lui agendă care nu are legătură cu USL”, a declarat Victor Ponta.

Dar liderul PNL nu crede că se impun sancţiuni în acest caz.

Anumite aluzii, anumite acuzaţii nu sunt de dorit, cine are ceva de spus trebuie să spună clar şi aici nu mă refer numia la domnul Sorin Roşca Stănescu, ci şi la alţii. Pe de altă parte, există libertatea de opinie”, a replicat Crin Antonescu.

Un alt social democrat de marcă, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, îl avertizează pe liderul PNL că îşi asumă nişte riscuri pentru campania prezidenţială.

„Armata PSD va stabili viitorul preşedinte al României. Este o armată puternică ce are peste 45% din încrederea electoratului”, a afirmat Valeriu Zgonea.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu atrage atenţia că Sorin Roşca Stănescu ar trebui exclus în urma conflictelor pe care le-a creat.

„Acum lucrurile degenerează zi de zi, se creează o situaţie de conflict din partea aceluiaşi om. De când a venit în Parlament are această obsesie a serviciilor, dânsul care a fost un informator, că ştim bine, declarat”, este de părere acesta.

În şedinţa liderilor USL s-a mai discutat şi despre votul senatorilor PSD dat împortiva unui proiect de lege pe care liberalii l-au trecut de plen cu ajutorul democrat-liberalilor. Este vorba de un proiect de lege privind intabularea gratuită.

Crin Antonescu i-a apărat pe senatorii liberali care au votat alături de opoziţie pentru un proiect de lege care nu avea susţinerea guvernului. Premierul s-a mai arătat deranjat şi de opoziţia liberalilor la propunerea lui privind confiscarea averilor obţinute ilicit.

Alianţele sunt destul de ciudate pe această temă. Eo problemă serioasă pe care trebuie măcar să o dezbatem , dacă înţelegem despre ce e vorba. Dacă vorbim în lozinci cu proprietatea, sigur e foarte bună proprietatea, dar nu proprietatea hoţilor”, a mai spus premierul.

După o întâlnire care a durat mai bine de trei ore, singurul consens atins a fost cel referitor la menţinerea lui Relu Fenechiu în Guvern, chiar şi după eşecul privatizării CFR Marfă.

Etichete: politica , victor ponta , Crin Antonescu , PSD , PNL , conflicte , sorin rosca stanescu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale