Traian Băsescu: Am declanșat un nou referendum pentru revizuirea Constituției

Data publicării:
basescu cotroceni aprilie 2013 presidency ro

Traian Băsescu și-a motivat decizia de a convoca un nou referendum pe această temă prin faptul că cel din 2009 a fost validat de români, dar nu a fost pus în aplicare.

Proiectul său pentru revizuirea Constituției, trimis Parlamentului în 2010, a fost respins, iar coaliția de la putere a inițiat o nouă procedură pentru revizuirea Constituției, care prevede în continuare parlament bicameral.

„Cred că această atitudine a majorității USL nu este compatibilă cu statul de drept și creează un precedent extrem de periculos, când se refuză punerea în aplicare a voinței exprimate de popor. Nu are nimic cu democrația și nici cu respectarea voinței poporului”, a spus Traian Băsescu în declarația susținută la Palatul Cotroceni.

Președintele a declarat că a declanșat procedura pentru un nou referendum în această după-amiază, cu aceleași întrebări la care românii au răspuns „Da” în 2009: „Doriți Parlament unicameral?” și „Doriți Parlament cu 300 de membri?”.

„Sigur, procedura este la început. Revizuirea Constituției nu s-a încheiat și mai există șansa ca plenul Parlamentului să vină la respect față de poporul român. De asemenea, există posibilitatea ca însăși Curtea Constituțională să respingă o lege pentru revizuirea Constituției care nu ține cont de referendum”, a adăugat Traian Băsescu.

Șeful statului a declarat că va emite decretul pentru organizarea referendumului astfel încât românii să se poată pronunța din nou dacă doresc Parlament unicameral, cu 300 de membri.

”Este obligația mea să utilizez toate mijloacele constituționale pentru a da șanse ca democrația să înivingă voința majorității parlamentare și să se așeze deasupra intereselor politicienilor,” a adăugat șeful statului.

El a precizat că va emite decretul în funcție de ce se va întâmpla cu Legea referendumului. Dacă aceasta va trece cu cvorum de 30%, decretul va fi emis astfel încât și acest referendum să beneficieze de pragul redus.

Conform actualei Constituții, președintele poate declanșa un referendum după consultarea Parlamentului. Legislativul are la dispoziție 20 de zile pentru a da un punct de vedere în acest sens.

Traian Băsescu a spus că va ține cont de cele 20 de zile, pentru că este în interesul său ca procedura să fie respectată.

„În cele 20 de zile se și petrec niște lucruri extrem de interesante. Vor fi dezbateri în plen, va fi decizia Curții Constituționale cu privire la referendumul cu 30%, voi aștepta și decizia Curții Constituționale cu privire la proiectul de revizuire a Constituției pe care îl trimite Parlamentul”, a precizat șeful statului.

Traian Băsescu a declarat că nu a dorit să înceapă procedurile pentru referendum în timpul vacanței parlamentare.

Întrebat dacă s-a consultat cu premierul Victor Ponta pe această temă, președintele a spus: „Cu premierul am avut discuții și m-a pus la curent cu ceea ce s-a stabilit între domnia sa și Crin Antonescu. Nu am reproșat nimic premierului. M-a informat care au fost deciziile politice”.

„Ei au o reprezentare de 70%, eu nu am cu ce să-i conving decât respectând pârghiile constituționale,” a adăugat Traian Băsescu.

În opinia președintelui, Constituția României este o constituție bună, dar „un singur lucru nu este îndeplinit, anume voința poporului de a avea parlament unicameral”.

Traian Băsescu a reamintit că proiectul său de revizuire a Constituției mai avea două paliere: „obligația de a nu avea un deficit bugetar mai mare de 3% și de a introduce deciziile Curții Constituționale în legile care erau neclare”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă nici al doilea referendum pe tema Parlamentului unicameral nu va fi respectat, președintele a spus: „Cred că un al doilea referendum pe aceleași subiecte, care ar fi din nou validat de popor, dar nu ar fi respectat, ar fi echivalentul respingerii totale a clasei politice, inclusiv a celor care au câștigat cu 70%”.

Ieri, la depunerea jurământului a trei noi judecători CCR, președintele Traian Băsescu a formulat critici și și-a exprimat nemulțumirea față de procesul în curs de revizuire a Constituției.

Iată cele mai importante puncte din declarația președintelui:

„Aș pleca de la o premiză esențială, aceea că eu nu mai am interese politice legate de revizuirea Constituției, de aceea privesc lucrurile cu neutralitate și în interesul românilor.

Mi-am început cel de-al doilea mandat cu obiectivul susținut în campanie, modernizarea statului. Un obiectiv esențial a reprezentat constuirea unui stat flexibil, de aceea a avut loc și reducderea aparatului bugetar.

Un obiectiv a fost și revizuirea altor instituții, iar una din instituțiile care trebuiau revizuite este Parlamentul României, adesea ineficient.

România funcționează ca și cum ar avea un parlament unicameral.

În 2009 am organizat un referendum la care am pus două întrebări: dacă românii vor Parlament unicameral și dacă vor cel mult 300 de parlamentari. Ambele au avut răspuns afirmativ.

În aceste condiții am inițiat procesul de revizuire a Constituției și în 2010 am trimis Parlamentului proiectul. Între altele, spuneam că suveranitatea poporului se manifestă prin referendum.

Acum circa o lună, plenul Parlamentului a respins propunerea de revizuire a Constituției. S-a trecut la elaborarea unei noi constituții, în care în nici un caz nu se ține cont de referendumul din 2009.

Cred că această atitudine a majorității USL nu este compatibilă cu statul de drept și creează un precedent extrem de periculos, când se refuză punerea în aplicare a voinței exprimate de popor. Nu are nimic cu democrația și nici cu respectarea voinței poporului.

Am declanșat procedura unui nou referendum, cu două întrebări: dacă românii vor Parlament unicameral și dacă vor cel mult 300 de parlamentari.

Fac precizarea că voi emite decretul și în funcție de ce se întâmplă cu legea referendumului. Dacă se va vota cu cvorum de 30%, voi face în așa fel încât și acest referendum să beneficieze de pragul de 30%.

Vreau să-i determin pe cetățeni să respecte rezultatul referendumului.

Nu am vrut să lansez procedura de organizare a unui referendum în timpul vacanței, am dorit să o lansez când parlamentarii sunt la serviciu.

Cu premierul am avut discuții și m-a pus la curent cu ce a discutat cu Crin Antonescu. Ei au o reprezentare de 70%, eu nu am cu ce să-i conving decât respectând pârghiile constituționale.

În Parlament nu văd de ce aș merge, deși dacă mă invită, merg cu plăcere.
Constituția României este o constituție bună, un singur lucru nu este îndeplinit, anume voința poporului de a avea parlament unicameral.

Nu aș vrea să intru într-o dezbarere despre ce este la Comisie, dar proiectul de revizuire a Constituției, pe care eu l-am trimis la Parlament, mai avea două paliere: obligația de a nu avea un deficit bugetar mai mare de 3% și de a introduce deciziile Curții Constituționale în legile care erau neclare.

Cred că un al doilea referendum pe aceleași subiecte, care ar fi din nou validat de popor, dar nu ar fi respectat, ar fi echivalentul respingerii totale a clasei politice, inclusiv a celor care au câștigat cu 70%.

Aștept să văd ce se întâmplă la plen, poate există o decizie a Curții Constituționale de respectare a voinței poporului".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri