Traian Băsescu: Avem demonstraţia că, dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda

Data actualizării: Data publicării:
traian basescu
Traian Băsescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Traian Băsescu spune că neadoptarea legii salarizării unitare este un eşec şi al Administraţiei Prezidenţiale, din moment ce instituţia a încercat să medieze, fără succes, negocierile cu privire la actul normativ. „Dramatic nu este că am pierdut 770 de milioane, dramatic este că ne-am dovedit neputinţa administrativă”, este de părere Traian Băsescu. Fostul preşedinte consideră că ceea ce s-a întâmplat în perioada de dezbateri, când sindicatele şi unii politicieni s-au solidarizat împotriva proiectului, reprezintă „demonstraţia că atunci când e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii”.

„În principiu, n-ar fi trebuit să aibă nicio responsabilitate (legată de eşecul îndeplinirii jalonului din PNRR afarent legii salarizării – n.r.) până la momentul la care şi-a asumat medierea în relaţia cu partidele. Deci eşecul este şi al Administraţiei Prezidenţiale. Dar aş vrea să subliniez un alt aspect: Legea salarizării într-o ţară este aproape un fel de coloană vertebrală a sistemului de cheltuire a banilor. Iată că în câţiva ani noi n-am avut capacitatea să facem o lege a salarizării care să corespundă realităţilor noastre economice şi nu poveştilor, speranţelor şi dorinţelor pe care le are fiecare. Uite că n-am putut să facem o lege! Dramatic nu este că am pierdut 770 de milioane, dramatic este că ne-am dovedit neputinţa administrativă. Asta este ceea ce rămâne în urma acestui eşec: o ţară incapabilă să gestioneze una din resursele principale pe care le are, şi anume salarizarea personalului bugetar”, a declarat Traian Băsescu la B1 TV, potrivit News.ro.

Fostul şef al statului consideră că ratarea adoptării acestui act normativ este „un eşec major al nostru, al românilor”, deşi s-a vorbit despre această reformă de mai mulţi ani.

„Impresia mea a fost că proiectul legii a fost ţinut în sertar şi după ce PSD-ul s-a retras glorios de la guvernare, a fost scoasă că trebuia scoasă. Şi într-o lună Pîslaru (ministrul interimar al Muncii – n.r.) trebuia să rezolve tot ce n-au rezolvat miniştrii Muncii din 2023 până acum”, a adăugat Traian Băsescu.

El consideră, de asemenea, că dezbaterile intense care au avut loc pe tema proiectului şi care au arătat o solidarizare a unei părţi a clasei politice cu sindicatele seamănă cu un „furt în tandem, politicienii cu salariaţii”.

„Pe de altă parte, avem şi demonstraţia că, atunci când e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării este o oglindă a acestui lucru. Toţi se plâng: ne scad salariile, de fapt, ne scad veniturile şi vor să bage din nou sporurile în salarii, cum au mai făcut şi la ultima lege şi pe urmă să înceapă iar cu sporul de calculator, cu sporul de antenă, cu sporul de praf, cu sporul de toate cele. Deci ăsta-i furt în tandem, politicienii cu salariaţii”, a susţinut Traian Băsescu.

Fostul şef al statului consideră că ar fi nevoie de două legi, una care să reglementeze salariile în sectorul public şi una care să vizeze sporurile de care ar trebui să beneficieze, în opinia lui Băsescu, şi cei din mediul privat, acolo unde este cazul.

”Dacă vrem să rezolvăm lucrurile corect cu o lege care este coloana vertebrală a bugetului oricărui stat - sigur, împreună cu fondurile pentru plata pensiilor - deci dacă vrem să rezolvăm corect legea salarizării, avem de făcut două legi, nu una. Una, legea salarizării şi alta, legea sporurilor, pentru că în momentul de faţă povestea cu sporurile o cântă doar aparatul bugetar. Adică de ce cel din sectorul privat nu are dreptul la un spor de toxicitate, dacă el este justificat, şi pentru bugetar şi pentru cel din sectorul privat. (...) Este clar că în sectorul privat sunt foarte multe zone de activităţi care ar trebui să aibă sporuri ca şi cei din sectorul public. Deci trebuie două legi, dacă vrem să fim corecţi. Una cu salariile şi alta cu sporurile”, a subliniat fostul preşedinte al României.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”