Traian Băsescu, despre condițiile în care Victor Ponta ar putea reveni în politică

Data publicării:
ponta-2

Reporter: Domnul Victor Ponta mai are vreo şansă să revină în politica mare?

Traian Băsescu: Da. Cred că da, după ce își clarifică situația în justiție. Toți avem tipul ăsta de probleme, îți clarifici favorabil situația în justiție, e în regulă, nu, pleci.

Declinul politic al lui Victor Ponta a început în vara anului 2015. Atunci DNA a început urmărirea penală pe numele său pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul Turceni - Rovinari.

Sunt suspect în cazul Șova pentru activitatea de avocat și, de asemenea, sunt în conflict de interese că l-am pus pe Șova ministru”, spunea Victor Ponta în 5 iunie 2015.

O săptămână mai târziu, Victor Ponta a anunţat că pleacă din fruntea Partidului Social Democrat.

Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştinţă decizia mea de a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în partid, până la momentul în care îmi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse", scria social democratul pe pagina sa de Facebook.

Şi-a păstrat, însă, funcţia de premier, deşi au fost voci care i-au cerut să plece de la Palatul Victoria. Demisia de la Guvern a venit abia în toamnă, după tragedia de la Colectiv.

Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte din societate îl așteaptă și începând de azi îmi depun mandatul de prim-ministru”, spunea el în 4 noiembrie 2015.

De atunci, Victor Ponta a intrat într-un con de umbră pe plan politic. Nu s-a mai implicat ca în trecut în activităţile partidului. În schimb, şi-a concentrat întreaga atenţie asupra fundaţiei pe care a lansat-o la începutul acestui an.

Urmăriți interviul integral cu Traian Băsescu AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Momentul în care un bărbat sare pe geam ca să scape dintr-o ceartă cu iubita lui. Imaginile fac furori pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, apariție rară alături de fiul lui cel mic. Matthew are 21 de ani și este fotbalist în Austria
Film Now
Nicole Kidman și Jamie Lee Curtis au legat o prietenie profundă la filmările pentru „Scarpetta”. „Ea are...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Cum păstrezi corect mâncarea de Paște. Greșelile care îți pot strica preparatele în doar câteva ore
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
James Cameron crede că AI ar putea duce la o apocalipsă provocată de roboți, ca cea din „Terminator 2”
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...