Traian Băsescu, despre ministrul Eugen Teodorovici: „Acest dandy de la Fonduri Europene” și „discotecar”

Data publicării:
eugen teodorovici ministru fonduri europene 1

Preşedintele a afirmat că, pe raportarea Uniunii Europene, pe luna septembrie, „s-au cheltuit 37,5% din fondurile europene alocate”. „Totalul fondurilor de coeziune înseamnă 19 miliarde de euro. 37,5% înseamnă 7,1 miliarde de euro cheltuiţi, şi necheltuiţi 12 miliarde de euro, pe care ar trebui să îi cheltuim până la 31. 12. 2015, altfel îi pierdem”, a mai arătat Traian Băsescu.

Preşedintele a arătat că, pe programul de Mediu, avem o alocare de 4,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi am cheltuit 1,5 miliarde. „Avem încă 1,9 miliarde de euro, spre exemplu pentru îndiguiri, pentru lucrări hidrotehnice, să nu mai vină apele peste noi. Dacă s-ar face aceste lucrări, s-ar crea locuri de muncă şi creştere economică”, a spus Băsescu.

Preşedintele s-a referit şi la Transporturi, unde, „din 2,8 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, au fost cheltuiţi 1,5 miliarde de euro”.

„Sunt 1,7 miliarde de euro cu care care se pot crea locuri de muncă dacă se semnează şi se accelerează contractele în execuţie”, a mai spus Traian Băsescu. „Să nu mai vorbim de nepreţuita doamnă Plumb, care a dat un răspuns absolut neprofesionist la afirmaţiile pe care le-am făcut în week-end-ul trecut şi o să vi-l citez, pe urmă şi pe acest dandy de la Fonduri Europene, ca să vedeţi ce înţelege el, că şi el a ţinut să aibă o reacţie”, a declarat şeful statului, potrivit Mediafax.

Preşedintele a mai afirmat că s-a referit la raportarea pe luna septembrie, privind fondurile de coeziune. „Este raportarea la zi a Uniunii Europene, nu poveştile pe care le spune discotecarul ăsta sau doamna Plumb, sau premierul”, a mai comentat Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri