Traian Băsescu i-ar graţia pe cei care dau înapoi banii furaţi

Data publicării:
basescu maini

„Ştiţi cum aş face eu graţierea pentru furt de bani de la stat? Băi, băiatule, te graţiez dacă dai banii înapoi. Dacă nu, stai acolo”, a spus Traian Băsescu la un post de televiziune, transmite News.ro. Fostul şef al statului a precizat că nu ar fi de acord cu graţierea celor care au tâlhărit sau au omorât oameni.

Traian Băsescu a transmis şi un mesaj către Executiv. „Ministrul Prună şi Guvernul vor trebui să ia măsuri, pentru că România este pe punctul de a fi sancţionată cu 80 de milioane de euro pentru condiţiile din penitenciare”, a spus liderul PMP, precizând că „anumite graţieri selective, pe categorii, trebuie avute în vedere”.

La începutul săptămânii, ministrul Justiţiei a spus că în penitenciare sunt condiţii grave de 26 de ani şi că din 2012 nu s-au mai luat măsuri de igienizare. Raluca Prună a anunţat că va declanşa o dezbatere publică şi că nu exclude nicio măsură, arătând că pot fi şi amnistieri sau graţieri, ca variante de diminuare a suprapopulării, pe care le-ar putea promova printr-o propunere legislativă. Decizia însă aparţine Parlamentului, a adăugat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri