Sari la conținut

Traian Băsescu, nou atac pe Facebook

Acum opt ani, un politician, de profesie avocat, vorbea public despre un bileţel trimis de primul ministru preşedintelui României, prin care se cerea o intervenţie a şefului statului la Parchetul General în favoarea unui prieten al expeditorului. Ce nenorocire... presă, politicieni, intelectuali şi ONG-uri voiau răstignirea blondei (Elena Udrea, n.r.) pentru nemernicie. Astăzi, dacă cel mai mare infractor ar arăta un astfel de bileţel, pe bună dreptate, acelaşi cor ar cere arestarea expeditorului şi, probabil cu jumătate de gură, şi pe a destinatarului. Ce drum extraordinar am parcurs, dar decalajul de 7-8 ani între semnal şi conştientizarea pericolului corupţiei la nivel înalt ne-a costat multe sute de milioane furate. Din cauza acestui decalaj, a fost eficientă propaganda turnătorului Felix, a lui Vîntu şi a mai tânărului urmaş al turnătorului, Sebastian Ghiţă.

Astăzi, cînd avem instituţii puternice capabile să lupte eficient şi, dacă este nevoie, brutal cu corupţia, capabile să răspundă gravităţii fenomenului, vă trag un semnal de alarmă legat de oamenii care ajung în faţa acestor instituţii copleşitor de puternice în raport cu cetăţeanul, fie el martor, suspect sau inculpat: este vitală respectarea dreptului la demnitate, a dreptului la libertate şi a dreptului la apărare. Aici nu avem dreptul să înregistrăm decalaje între funcţionare instituţiilor anticorupţie, a justiţiei, pe de o parte, şi respectarea drepturilor justiţiabilului, pe de altă parte. 
Întârzierea în recunoaşterea corupţiei la nivel înalt ne-a costat sute de milioane. Întârzierea în funcţionarea justiţiei în tandem cu deplina respectare a demnităţii, libertăţii şi dreptului la apărare va costa destine de oameni, iar acest lucru s-a mai întâmplat în România”, a scris fostul președinte pe Facebook.

Acum opt ani, un politician, de profesie avocat, vorbea public despre un bileţel trimis de primul ministru preşedintelui...

Posted by Traian Băsescu on Wednesday, April 15, 2015

În 2007, preşedintele Traian Băsescu a prezentat bileţelul ce i-a fost trimis de Tăriceanu la începutul anului 2005, împreună cu materialul Rompetrol.

1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?”, scria Tăriceanu, care şi semna. Băsescu l-a acuzat la acel moment pe premier că i-a propus un parteneriat cu „oligarhiile”, pe care nu l-a acceptat.

Despre existenţa acestui bileţel a vorbit pentru prima dată Elena Udrea, care la acel moment era consilier de stat la Cancelaria preşedintelui.

Etichete: Facebook , traian basescu , calin popescu tariceanu , Elena Udrea , justitie , atac

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale