Tu ce vrei pentru România? Iuliana Țâbian: Un sistem de educație mai organizat

Data actualizării: Data publicării:
iuliana tibian

Pe 11 decembrie vor vota români din ţară, dar şi din străinătate. Iar până la ziua votului vrem să ştim ce vă nemulţumeşte şi ce soluţii vedeţi. Care credeţi că sunt priorităţile ce ar trebui incluse în „Proiectul pentru România”? Tu ce vrei pentru România? Aceasta este întrebarea la care căutăm răspunsuri.

Cum ai vrea să se se dezvolte, cum ai vrea să se modernizeze? Aşteptăm părerea dumneavoastră, în format video, pe secţiunea Digivox a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail (digivox@digi24.ro, redactie@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. De asemenea, puteţi trimite filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304.

Iată ce răspunde Iuliana Ţâbian, studentă la Inginerie Aeronautică, Imperial College London:

„Voi exemplifica câteva diferenţe dintre sistemul universitar englezesc şi cel românesc, din punct de vedere al birocraţiei şi tehnologiei. În primul an universitar studenţii primesc un ID card care are mai multe atribuţii decât legitimaţia de student din România. Astfel, el are funcţia de cartelă de acces în clădirile instituţiei, pentru a încărca bani pentru serviciile de imprimare sau scanare sau copiere, dar şi pentru a permite sau restricţiona accesul în laboratoarele de specialitate.

Un alt aspect important, care facilitează schimbul de informaţii dintre profesor şi student este o platformă online numită „blackboard" în care sunt încărcate fişiere, toarte cursurile, înregistrările video sau testele şi examenele din anii precedenţi. Astfel, acest sistem este mai bine organizat, ceea ce ar putea fi implementat şi în România”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri