Tu ce vrei să schimbi în România? Cele trei dorinţe ale lui Sergiu Iliev

Data actualizării: Data publicării:
diasporey sergeiu iliev

Investiţiile înseamnă drumul sigur spre o creştere economică sustenabilă. Nu o spun doar economiştii, ci şi telespectatorii Digi24, mai ales cei care au plecat deja din ţară şi au reuşit să vadă cum funcţionează societăţile dezvoltate. Progresul României implică investiţii, infrastructură şi, în opinia unui absolvent de inginerie aerospaţială român din Londra, Sergiu Iliev, o constantă luptă anticorupţie. Sunt elemente care depind unul de celălalt. Dezvoltarea României include şi susţinerea întreprinzătorilor şi cercetătorilor.

Sergiu Iliev

- a absolvit Ingineria Aerospaţială la Imperial College London

- cursuri la Agenţia Spaţială Rusă şi Agenţia Spaţială Europeană

- a participat la competiţii organizate de Airbus

- a proiectat şi construit un motor de rachetă hibrid

- a colaborat la proiectarea unui nanosatelit

- a obţinut premii de la NASA şi Herman Oberth>

„Pentru România am trei dorinţe: în primul rând, reducerea nivelului de corupţie. Sunt de părere că acesta este principalul mod de rezistenţă în calea progresului ţării noastre. În al doilea rând, îmi doresc dezvoltarea sustenabilă a sistemului de infrastructură. Pentru că trăim într-o Europă interconectată un sistem de infrastructură bine dezvoltat ne-ar ajuta să atragem investiţii străine. Din nou, dezvoltarea aici este corelată cu reducerea nivelului de corupţie. În ultimul rând, pentru domeniul meu, îmi doresc înfiinţarea unor centre pentru accelerarea start-up-urilor în domeniul ingineriei. Acestea vor putea crea un cadru de dezvoltare şi vor putea atrage unii dintre cei mai buni ingineri şi cercetători români din străinătate. Sunt de părere că toate aceste lucruri sunt posibile pentru că fiind român unde se vrea se poate”, spune Sergiu Iliev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri