Tudor Chirilă, atac dur după OUG pe legile Justiției

Data actualizării: Data publicării:
tudor chirila_petre ivu

După publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței de urgență care modifică legile Justiției, ordonanță vehement criticată de magistrați și de reprezentanți ai societății civile, artistul a publicat, pe contul său de Facebook, un mesaj extrem de dur la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea, care ar putea beneficia de prevederile actului normativ adoptat de Guvernul Dăncilă. „Ceea ce a făcut Dragnea&Comp e mult mai grav decât OUG. 13. Pentru că efectele pe termen lung sunt incalculabile”, susține Tudor Chirilă.

tudor chirila_petre ivu
Sursă foto: Petre Ivu

„Am un mare dosar de corupție, sunt șeful celui mai mare (și corupt) partid din Romania. Mai sunt și președintele Camerei Deputaților. Îmi place să fur de la români și vreau ca asta să nu se schimbe. Dar am un dosar de corupție, de fapt mai multe. Da' pe ăla care mă doare cel mai tare mă concentrez eu acum. Și mă gândesc ce bine ar fi să scap de procurorul care îmi instrumentează dosarul. Și văd că e un procuror relativ tânăr, n-are vechime mai mare de zece ani. Cu ăștia tineri te înțelegi mai greu că na, așa e mersul lumii, mai greu de prostit, etc. Și atunci dau o ordonanță de urgență în care nu mai poți fi procuror DNA dacă ai vechime mai mică de zece ani”, își începe Chirilă postarea.

El îl amintește și pe ministrul Tudorel Toader, pe care îl cataloghează drept „o slugă model”.

De asemenea, artistul invocă articolul din Constituție potrivit căruia ordonanțele de urgență adoptate de Guvernu „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Tudor Chirilă scrie: „Există aici sau nu o contradicție gravă în Constituția noastră? Sunt sau nu sunt reglementate prin Legi Organice următoarele domenii:
-infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;
-acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
-statutul funcționarilor publici;
-contenciosul administrativ;
-organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;
-regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;
-organizarea generală a învățământului;
-organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală?”.

Această măsură a vechimii nu e doar o dedicație pentru Dragnea, ci o zdruncinare a instituției. Din temelii. Pentru că e evident că nu poți face pregătire pentru a fi procuror anti-corupție decât dacă începi să înveți prin practică specificitățile actului de urmărire a dosarelor de corupție. După ce zece ani ai fost procuror în altă zonă cam cât de repede poți deprinde detaliile unei ramuri total diferite. Știu că o să sară postacii să dea exemple de procurori corupți sau incompetenți. Răspunsul este că dacă ești de bună credință iei măsuri pentru rezolvarea cazurilor punctuale, nu pentru distrugerea de facto a instituției. Ceea ce a făcut Dragnea&Comp e mult mai grav decât OUG. 13. Pentru că efectele pe termen lung sunt incaculabile”, concluzionează artistul.

În final, el se întreabă ce fac organizațiile civice și de românii nu protestează în stradă față de ultima lovitură dată Justiției.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...