Tudorel Toader, asediat de eurodeputaţi: Ordonanţa pe care o pregătiţi pune în pericol coeziunea europeană

Data actualizării: Data publicării:
toader

Miniştrii români de Interne şi Justiţie sunt audiaţi, miercuri, de Comisia de Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European. Carmen Dan şi Tudorel Toader prezintă priorităţile preşedinţiei României în domeniile supravegheate de parlamentarii acestui for. Tudorel Toader s-a văzut nevoit să înfrunte criticile politicienilor europeni cu privire la atacurile la adresa justiţiei date de guvernul din care face parte şi de ministerul pe care îl conduce.

Ministrul Justiției a declarat că unul dintre obiectivele președinției române a Consiliului Uniunii Europene este să contribuie la sporirea încrederii cetățenilor în actul de justiție și a precizat că România nu se va abate de la principiile statului de drept. 

"Ne dorim să sporim încrederea cetățenilor în actul de justiție, în proiectul și viitorul UE," a declarat ministrul Justiție. "Urmează o perioadă cu provocări. Împreună cred, sunt convins că le vom depăși, că ne vom atinge obiectivele pe care ni le-am propus," a adăugat Toader. 

"Dorim o președinție eficientă, bazată pe strânsă colaborare"

Câțiva europarlamentari și-au exprimat îngrijorarea față de situația din România și i-au cerut ministrului Justiției să nu susțină legalizarea corupția. Tudorel Toader a enumerat printre obiectivele președinției române a Consiliului Uniunii Europene sporirea încrederii cetățenilor în actul de justiție și  înființarea Parchetul european.

Principalele declarații ale lui Tudorel Toader, potrivit g4media.ro:

-Ne dorim să sporim încrederea cetățenilor în actul de justiție, în proiectul și viitorul UE

-Urmează o perioadă cu provocări. Împreună cred, sunt convins că le vom depăși, că ne vom atinge obiectivele pe care ni le-am propus

-Dorim o președinție eficientă, bazată pe strânsă colaborare, orientată spre rezultate

-Nu ne vom abate de la principiile generale directorare – respectul față de valorile comune, față de drepturile și libertățile fundamentale, față de statul de drept

-Parchetul european – nevoia înființării e atât de evidentă încât nu sunt necesare argumente suplimentare

-În termenul imediat următor, va fi demsemnat procurorul-șef european. Până în 31 martie trebuie să trimitem propunerile pentru procurorii europeni, România operaționalizează procedura internă. Până în noiembrie trebuie operaționalizat acest parchet

-România va susține cu toată convingerea extinderea competențelor Parchetului European spre terorism într-o primă etapă. Dacă abordăm terorismul, în mod necesar vom aborda și spălarea de bani, și altele, și altele, într-un timp scurt.

Reacţii dure

Ministrul Toader a fost însă criticat pentru demersurile pe care le face în direcţia adoptării unei ordonanţe care să corespundă intereselor unor politicieni care au probleme cu justiţia. "Se conduce prin ințiativa exemplului. Inițiativa de a da OUG pentru a anula sute de condamnări pe corupție subminează încrederea reciprocă și puneți în pericol coeziunea europeană. Cum veți aborda la consiliu procedura de articol 7 pentru Polonia și Ungaria?", i-a transmis europarlamentarul Judith Sargentini, din grupul Verzilor. 

O altă reacţie tranşantă a fost cea a eurodeputatului Helga Stevens (ECR): "Acest stat ne îngrijorează cel mai tare din UE, fiind dată situația statului de drept, independența sistemului judiciar. Am studiat îndeaproape ce s-a întâmplat și vă cerem să nu luați nicio măsură care ar legaliza de fapt corupția. Am văzut cum s-a întâmplat asta până acum. Raportul recent MCV față de România a fost cel mai critic din toate timpurile. Cum răspundeti?".

Nici colegii de familie europeană ai partidului lui Călin Popescu Tăriceanu nu s-au arătat mai îngăduitori. Sophie In’tveld (ALDE): "Îmi exprim și eu îngrijorarea față de corupția din România. Sistemul european va funcționa doar dacă toate statele europene adereă la aceleași standarde. Ne îngrijorează planul de a anula cam o sută de condamnări penale. Are de gând Guvernul să țină cuvânt cu cuvânt de reocmandările Comisiei de la Veneția?"

Audierile au loc la o zi după criticile reprezentanților Comisiei Europene legate de noua ordonanță de urgență anunțată de ministrul Justiției, Tudorel Toader, care permite condamnaților să depună contestație în anulare, pe motiv de completuri nelegal constituite. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru contestarea în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în perioada 2014-2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri