Ţuţuianu: Se face orice pentru liniștea lui Dragnea. Nu aduce anul ce aduce ceasul

Data actualizării: Data publicării:
adrian tutuianu_govro

"Acest orice trebuie luat în serios pentru că nu este o figură de stil", completează senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, unul din liderii social-democraţi din grupul care îl contestă direct pe Liviu Dragnea. 

Citiţi şi: Reţelele lui Dragnea

Mai jos, postarea lui Adrian Ţuţuianu:

La cererea grupului de senatori al PSD, am fost înlocuit, la începutul acestei săptămâni, din funcția de membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Se pare că orice loc aș ocupa deranjez, așa că se face orice pentru liniștea domnului Dragnea.

Și acest "orice" trebuie luat în serios pentru că nu este o figură de stil. E realitatea ultimului an în care am fost transformat într-o țintă vie.

Prima oară m-au înlocuit de la conducerea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Apoi, supărat probabil pe faptul că la Ministerul Apărării Naționale lucrurile se mișcau în direcția bună, m-au schimbat. Când spun "direcția bună", am în vedere direcția României și a Armatei Române. Dar, poate, lucrurile acestea contraveneau intereselor altora.

Nu a fost suficient! Liviu Dragnea a continuat și, rând pe rând, m-a schimbat din funcția de Președinte PSD Dâmbovița (filială cu rezultate excelente), apoi din cea de vicepreședinte PSD la nivel național și vicepreședinte al Senatului României.

Începând cu data de 4 decembrie, sunt membru al Comisiei economice, industrii și servicii. Și aici îmi voi face treaba cu aceeași seriozitate și dedicație. Până când? Până în momentul în care, din nou, interesele lui L.D. vor fi deranjate. Și, atunci, cu siguranță, voi fi mutat "disciplinar" la o altă comisie. Asta dacă nu se vor întâmpla surprize.

"Nu aduce anul ce aduce ceasul!”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri