Dăncilă, după CEx: Da, sunt hotărâtă să candidez. Pot să aduc echilibru

dancila paul stanescu fifor - ganea 20190528234158_OGN_3045-01
Viorica Dăncilă, încadrată de Paul Stănescu și Mihai Fifor, la finalul primei ședințe CEx a PSD fără Liviu Dragnea Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit joi, timp de patru ore, iar subiectul principal de discuție l-a reprezentat pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului și la care sunt așteptați să participe între 3.000 și 4.000 de delegați.

Actualizare 15:00. Ședința CEx s-a încheiat. Viorica Dăncilă a prezentat principalele puncte de discuție.

Preşedintele interimar al PSD a spus că s-a decis constituirea a patru grupuri de lucru: pentru updatarea programului de guvernare, pentru mesajul politic, pentru organizarea Congresului din 29 iunie, inclusiv calendarul de activităţi, precum şi pentru modificarea Statutului.

„A fost un CEx în care fiecare colegă și coleg a avut posibilitatea să își spună propria opinie. Trebuie să îi ascultăm pe toți, votul va decide direcția pe care o vom urma”, a adăugat ea.

În plus, ea a afirmat că s-a discutat şi despre moţiunea de cenzură, precum şi despre sondajele de opinie privind candidatura la prezidenţiale. Ea a precizat că vor fi incluşi în aceste sondaje toţi cei care îşi vor anunţa intenţia de a candida.

Totodată, Dăncilă a spus că va candida la șefia PSD: „Da, sunt hotărâtă să candidez pentru că pot să aduc echilibru în acest moment. Pot să unesc organizațiile PSD și să dăm un impuls pentru mobilizarea la alegerile prezidențiale. E important ce putem face în perioada următoare încât PSD să câștige alegerile.”

Ce spune Viorica Dăncilă despre candidatura lui Șerban Nicolae la alegerile prezidențiale

De asemenea, Șerban Nicolae și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale.

„Același principiu ca la congres îl vom aplica și pentru alegerile prezidențiale. Fiecare coleg care își exprimă dorința de a candida va spune în fața CEx, vom face sondaje, cel mai bine plasat în sondaje va reprezenta PSD la alegeri”, a răspuns Dăncilă.

Despre acest lucru, Viorica Dăncilă a mai precizat că nu se va decide candidatul PSD la alegerile prezidențiale la Congresul din 29 iunie, fiind nevoie de un congres separat. Ea a mai spus că în sondajele pentru prezidențiale va fi inclus și deputatul PSD Liviu Pleșoianu. Totodată, a spus că nu a discutat cu ALDE despre un candidat comun.

Viorica Dăncilă a refuzat, la final, să vorbească despre imaginile cu ministrul tineretului și sportului, Bogdan Matei, când își aprinde țigara în timpul CEx-ului PSD.


Actualizare 14:40. Social-democrații au decis să organizeze Congresul pentru alegerea președintelui, președintelui executiv și a secretarului general pe 29 iunie, au declarat surse din partid, pentru Mediafax.

Propunerea lui Paul Stănescu pentru amânarea Congresului din 29 iunie a fost respinsă de liderii PSD în reuniunea CEx de joi, au mai spus sursele citate. Totodată, niciun lider, în afară de președintele interimar al PSD nu și-a anunțat candidatura pentru șefia formațiunii la Congresul extraordinar.

De asemenea, statutul va fi modificat în aceeași zi cu Congresul, în sensul alegerii funcțiilor de conducere ale PSD prin delegați, mergându-se pe același număr de delegați care au fost la Congresul anterior, au mai explicat surse ale formațiunii.


Actualizare 13:30. Ședința pe tema alegerii viitoarei conduceri a formațiunii este tensionată, iar liderii PSD își aruncă reproșuri și acuzații reciproce fără echivoc, în fața colegilor. 

Actualizare 12:00. Gabriela Firea a ținut să transmită un mesaj colegilor reuniți joi în ședința CEx al PSD în care se decide soarta congresului din 29 iunie. Aflată la Londra, Gabriela Firea a postat pe Facebook câteva fotografii și hastagul ”ma voi intoarce”

Actualizare 11:10. Marcel Ciolacu a fost reticent în a mai spus dacă să fie amânat Congresul de la finalul acestei luni. „Nu știu, hai să vedem”, a spus președintele Camerei Deputaților din partea PSD.

La insistențele jurnaliștilor, el a spus că și-a spus opinia la CEx-ul de data trecută. „N-am fost de acord cu Congresul. Eu mi-am făcut datoria data trecută”, a adăugat Ciolacu.

Ce modificări va face PSD la statut. Rodica Nassar: Este stabilită o normă de reprezentare

Social democrații reuniți în ședința Cex vor decide asupra modificărilor ce trebuie făcute asupra statutului, unul dintre articolele schimbate fiind cel care face referire la alegerea președintelui formațiunii, a anunțat Rodica Nassar, secretar general PSD.

„Sunt articole care trebuie schimbate. E vorba despre alegerea președintelui. Modificăm articolul care prevede că președintele e ales cu totalitatea membrilor și la fel la candidatul pentru prezidențiale. Este stabilită o normă de reprezentare pentru fiecare organizație”, a declarat Rodica Nassar, secretar general PSD.

Dăncilă: Congresul din 29 iunie nu va fi amânat

Actualizare 11:00. Viorica Dăncilă spune că nu va fi amânat congresul PSD.

Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a respins categoric varianta amânării congresului social-democraţilor programat pentru 29 iunie, subliniind că o decizie în acest sens a fost luată deja într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional.

„Nu, categoric nu. S-a luat o decizie în Comitetul Executiv, deciziile luate sunt decizii luate, deci ele nu se modifică sub nicio formă. Un partid serios este un partid care-şi respectă deciziile”, a declarat Viorica Dăncilă, joi, înainte de CExN al PSD, întrebată dacă congresul va fi amânat. 


Actualizare 10:45. Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a făcut declarații după ce a avut discuții cu premierul Viorica Dăncilă, acesta declarând că tema convorbirii a fost rectificarea bugetară ce urmează a fi făcută.

„Ne aflăm la aproape jumătatea anului bugetar 2019, administrația locală are o serie de probleme și am discutat, în numele președinților de consilii județene, despre rectificarea bugetară ce urmează”, a declarat Marian Oprișan, înaintea ședinței Comitetului Executiv PSD.

Vicepreședintele PSD a precizat că guvernanții vor încerca, prin intermediul rectificării bugetare din august, să rezolve problemele administrației locale.

Citește și Oprișan: În toată lumea civilizată, dacă îți arestează liderul partidului, faci alegeri într-o săptămână


Paul Stănescu și Marcel Ciolacu vor amânarea Congresului PSD

Actualizare 10:10. Potrivit unor surse Digi24, Paul Stănescu și Marcel Ciolacu ar dori amânarea Congresului PSD stabilit pentru 29 iunie.

De altfel, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, a declarat la Digi24 că mai multe astfel de propuneri ar putea fi exprimate în CEx-ul de astăzi.

Alte surse din interiorul PSD spun că Gabriela Firea va lipsi de la Comitetul de astăzi, deoarece se află la Londra pentru un control medical.

În plus, Marian Oprișan se află la această oră la Guvern, pentru discuții cu premierul Viorica Dăncilă. Susținătorii președintelui interimar al PSD vor o formulă de conducere în care Viorica Dăncilă să devină președintele partidului, liderul PSD de Vrancea să devină președinte executiv, iar Niculae Bădălău să fie secretar general.


Congresul extraordinar va începe dimineață, în prima parte a zilei urmând să fi modificat statutul PSD, în sensul alegerii președintelui, președintelui executiv și secretarului general prin delegați, iar în a doua parte a zilei până seara se va desfășura procesul propriu-zis de alegere, au explicat sursele citate.

Un subiect care este posibil să fie abordat de social-democrați, în CEx joi la Parlament, este cel al normei de reprezentare pe fiecare județ la Congresul de la finalul lunii iunie și modul de înscriere a candidaturilor. PSD caută o soluție pentru ca cei care vor candideze și sunt membri cunoscuți de partid să poată intra în competiția internă pentru funcții de conducere, au adăugat sursele menționate.

Prin urmare, PSD vrea să elimine riscul de a avea foarte mulți candidați, pentru a îi scoate din calcul „pe cei care vin pentru circ”, au precizat surse din partid.

Astfel, în ceea ce privește ponderea de reprezentare a delegațiilor, este posibil să fie luate în calcul rezultatele la alegerile europarlamentare, însă și mărimea județelor. De exemplu, într-o filială PSD care a obținut un scor bun la alegerile pentru PE va fi luat în considerare și numărul de alegători din județul respectiv, iar numărul delegațiilor prezenți la Congres va varia în funcție de aceste două criterii.

Fără criterii de integritate pentru candidații din PSD

„În afară de scrutinul acela intern prin care l-am ales pe Liviu Dragnea, cu toți membrii de partid, înainte am avut un Congres în care am votat pe norma de reprezentare prin delegați. Nu vrem să se interpreteze că acum tăiem de la județe sau de unde nu ne convine”, au declarat surse din PSD, pentru Mediafax.

Referitor la candidații pentru conducerea partidului, aceștia vor trebui să aibă susținerea organizației din care provin, după cum este prevăzut și în statut, au precizat sursele menționate. Pe de altă parte, în PSD nu s-a discutat despre un criteriu de integritate pe care ar trebui să îl îndeplinească social-democrații care se înscriu în competiția internă pentru funcțiile de conducere ale formațiunii.

Congres ordinar PSD, în primăvara lui 2020

Un Congres ordinar al PSD ar putea avea loc anul viitor, în februarie sau martie

Surse din PSD au spus, potrivit sursei citate, că la Congresul extraordinar din 29 iunie vor fi aleși doar candidații pentru funcțiile de președinte, președinte executiv și secretar general cu drepturi depline pentru restul de mandat, însă nu vor fi aleși și vicepreședinții partidului.

Prin urmare, un Congres ordinar al PSD ar putea fi organizat în februarie sau martie 2020, în care vor fi alegeri pentru toate funcțiile de conducere din PSD: președinte, președinte executiv, secretar general și vicepreședinți.

Cât despre Congresul din luna iulie, cel pentru alegerea candidatului la prezidențiale, anunțat de Viorica Dăncilă, acesta va fi mai mic, cu aproximativ 1.000 de delegați. PSD va face o cercetare sociologică, prin care speră să creeze un profil al viitorului prezidențiabil. După înscrierea în competiția internă a câtorva candidați va fi ales prezidențiabilul, ținându-se cont printre altele și de rezultatele sondajului, au explicat sursele PSD.

Cine va fi candidatul PSD la prezidențiale

Partidul ia în calcul și varianta unui prezidențiabil din afara formațiunii.

Referitor la cele trei comisii ale PSD, unele dintre ele ar putea fi suplimentate, la ședința CEx de joi, au spus surse din partid. Din comisia de statut face parte și Florin Iordache, comisia care face programul politic este condusă de Marian Oprișan, iar cea care face programul de guvernare de Mihai Fifor, potrivit surselor citate.

Liderul interimar al PSD Viorica Dăncilă a anunțat, luni, la Marius Tucă Show, că ar vrea să candideze pentru funcția de președinte al PSD.

De asemenea, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a declarat, marți, întrebat dacă vizează o candidatură pentru funcția de președinte al PSD, că „ia în calcul absolut orice”. El a adăugat că va avea trei propuneri de modificare a statului, însă nu a precizat care sunt acelea.

La penultima ședința a CEx, Paul Stănescu a demisionat din funcţia de preşedinte executiv interimar al PSD, invocând motive personale. În schimb, Stănescu a anunţat ulterior că este posibil să candideze pentru postul de vicepreşedinte al partidului.

Referitor la prezidențiabil, Codrin Ștefănescu a anunțat că Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici și Gabriela Firea sunt printre numele vehiculate în interiorul PSD. Candidatul partidului la prezidențiale va ajunge în turul doi, a precizat fostul secretar general al PSD.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate