Un plic cu zahăr și bicarbonat a fost primit de Ambasada României la Paris

Data actualizării: Data publicării:
turnul eiffel iluminat noaptea
Foto: Profimedia Images

MAE a confirmat, pentru Digi24.ro, că Ambasada României la Paris a primit, vineri, un plic suspect, în care au fost găsite zahăr și bicarbonat. 

„Ambasada României la Paris a primit prin poștă un plic atipic, de mici dimensiuni, care conținea mai multe șervețele și o cantitate de aproximativ 50 grame de praf alb.

Reprezentanții misiunii diplomatice au urmat procedurile de lucru în astfel de situații și au solicitat intervenția de urgență a instituțiilor franceze abilitate. După analiza conținutului plicului suspect, instutuțiile franceze au stabilit că nu reprezintă un pericol pentru sănătate.

Autoritățile franceze au preluat atât plicul, cât și conținutul acestuia”, a transmis vineri MAE.

Diplomații români au cerut ajutorul autorităților franceze pentru a prelua plicul suspect. Criminaliștii au descoperit că praful alb din colet este format din zahăr și bicarbonat. 

Incidentul vine după seria de pachete suspecte primite de ambasadele Ucrainei din mai multe țări ale UE, inclusiv de cea din România, unele conținând explozibil, iar altele ochi de animale. 

Cu o seară înainte, premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu românii din Franța la sediul Ambasadei României la Paris. 

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri