Sari la conținut

Unele organizaţii PSD au votat deja, în unanimitate, rezoluţii de susţinere a lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea nu are emoţii la Congresul din 10 martie. Organizaţiile din mai mult de 10 judeţe s-au mobilizat deja şi-au adoptat, în unanimitate, rezoluţii de susţinere a lui Liviu Dragnea în fruntea PSD.

Oficial, social-democraţii vor decide abia luni cum se va desfăşura congresul şi dacă este nevoie de o validare suplimentară pentru şeful partidului.

Celelalte funcţii de conducere sunt încă disputate. Pentru a doua funcţie în PSD , în locul lui Nicolae Bădălău este susţinut Marian Neacşu, un apropiat al lui Liviu Dragnea. Şi-ar mai dori funcţia şi liderul PSD de Vracea Marian Oprişan, dar şi Ecaterina Andronescu.

Gabriela Firea vrea in continuare un post de vicepreşedinte.

Din structura de conducere ar urma să fie eliminate vocile critice, precum Nicolae Bănicioiu, Ionuţ Vulpescu şi chiar fostul premier Mihai Tudose.

Paul Stănescu, vicepremier: Nu cred că preşedintele Dragnea trebuie reales. Preşedintele Dragnea a fost ales de tot partidul şi nu cred că e cazul. Din punctul meu de vedere nu e cazul nici să ceară vot de încredere de la congres pentru că el e ales de către toţi membrii PSD din această ţară.

Reporter: Şi-ar putea prelungi acum mandatul pentru încă 4 ani, ca să nu mai fie la anul?

Paul Stănescu, vicepremier: Nu, noi vom avea congres la termen. Din 4 în 4 ani avem congres la termen şi atunci vor fi alegeri şi de preşedinte şi biroul permanent va fi reales.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Pe aceeași temă