Ungureanu: O să mă clonez în cinci exemplare, să fiu şi la TV şi cu Cezar Preda în campanie

Data publicării:
ungureanu 20prim 20plan 20mediafax 20foto 20octav 20ganea-35588

Am să fac în aşa fel încât să mă clonez în trei, patru, cinci exemplare să pot fi şi cu dumneavoastră (cu ziariştii - n.r.), să pot fi şi la posturile de televiziune în acelaşi timp, să fiu şi în campanie naţională şi în campanie în colegiul meu. Am să fac tot posibilul, vă promit că încerc", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu, într-o conferinţă de presă, după ce a fost întrebat cum comentează că Cezar Preda a afirmat că Ungureanu ar trebui să iasă mai des în campanie.

Mihai Răzvan Ungureanu a arătat este interesat în primul rând ca rezultatul din 9 decembrie să fie mulţumitor pentru ARD. El a spus că reprezentanţii ARD au un adversar puternic şi, astfel, trebuie să facă un efort enorm în acest sens.

Iar cât despre prezenţa în media, dacă nu aş fi fost şi eu în campania electorală, probabil că de dimineaţa până seara aş fi stat la televizor. Văd că domnul prim-ministru Ponta face acest lucru şi o face bineînţeles pe seama absenţei sale de la Palatul Victoria. Când eram prim-ministru era mai puţin timp pe televiziuni, au fost câteva emisiuni, unii spun că una a fost memorabilă. Dar, într-adevăr, am avut nevoie de timp şi atunci ca şi acum pentru a face ce este extrem de important, în ordinea de atunci, activitatea guvernamentală, în ordinea de acum, campanie”, a adăugat Ungureanu.

El a mai spus că nu cedează în niciun fel condiţionărilor mediatice.

Şi vă mai spun ceva, apropo de prezenţa pe posturile de televiziune: eu nu cedez în niciun fel condiţionărilor mediatice, deci, sunt prezent în măsura în care sunt şi pun ghilimelele de cuviinţă, interesant”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, la RFI, că Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să iasă mai des în public în această campanie electorală, democrat-liberalul susţinând că "România lui Ungureanu funcţiona, iar România lui Ponta stă".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri