USR spune că 100.000 de angajați part-time au rămas șomeri din cauza guvernului. PSD: S-au transformat în contracte cu normă întreagă

Data actualizării: Data publicării:
rupere contract de muncă
Foto: Getty Images

Peste 100.000 de contracte de muncă part-time au fost desființate, scrie președintele USR Cătălin Drulă care spune că de vină este guvernul pentru decizia de a crește taxarea contractelor part-time începând cu data de 1 august. „USR susține oficial munca la negru”, acuză PSD, într-un comunicat de presă.

Potrivit ordonanței adoptate recent de Guvern, cei care au contracte de muncă part-time trebuie ca, de la 1 august, să plătească taxe mai mari către stat. Salariile care sunt sub nivelul salariului minim vor fi taxate la nivelul salariului minim, ca și cum ar fi întregi. Excepție fac elevii și studenții cu vârste sub 26 de ani, pensionarii care beneficiază de pensie din sistemul public și persoanele care au mai multe contracte part-time, dacă valoarea cumulată a venitului din acestea nu depășește valoarea salariului minim pe economie. 

„Cea mai mare parte a acestor contracte part-time au fost folosite pentru evitarea plății de către angajator a obligațiilor către stat, în dauna drepturilor la pensie ale salariaților și în detrimentul fondurilor destinate medicamentelor compensate și serviciilor medicale acordate cetățenilor români”, transmite Partidul Social Democrat, într-un comunicat de presă.

„În realitate, ca urmare a acestei măsuri, aproape 100.000 de contracte part-time s-au transformat în contracte cu normă întreagă, în beneficiul angajaților a căror pensie va fi stabilită pe baza muncii reale prestate”, mai transmite PSD.

„USR a devenit singurul partid din România care susține în mod oficial munca la negru și care se auto-proclamă un apărător înfocat al angajatorilor care își sporesc nelegitim profiturile pe seama propriilor salariați. În acest sens, USR a declanșat o campanie furibundă de dezinformare și intoxicare, prin care insinuează că decizia Guvernului de a calcula contribuțiile sociale din contractele part-time prin raportare la salariul minim „va nenoroci sute de mii de români”, care își vor pierde locul de muncă sau vor trebui să vină „cu bani de acasă” pentru a putea munci”, spun social democrații.

Citește și Liderul PSD Adrian Solomon despre supraimpozitarea contractelor part-time: Nu stă economia României în femeia de serviciu

Nu doar USR a acuzat guvernul pentru măsura adoptată, ci și fostul președinte al PNL, Florin Cîțu. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Cîțu spune că „guvernul trebuie să elimine această taxa urgent”. „

„Peste 100 000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Efect previzibil despre care am avertizat. Acesta este și motivul pentru care alături de colegii liberali am eliminat în 2020 supraimpozitarea contractelor part-time introdusă de guvernele PSD. Având în vedere aceste date cred că guvernul trebuie să elimine această taxa urgent. Nu mai este nevoie de alte analize, datele arată că am avut dreptate”, a scris fostul președinte al liberalilor.

Într-un sondaj recent, realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), 47,7% din totalul angajatorilor intervievaţi care au evidenţiat că vor face concedieri, au declarat că vor renunţa la toţi angajaţii part-time, 26,1% că vor renunţa la un angajat, iar 22,5% că vor concedia între doi şi cinci angajaţi.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Newsweek
Pensiile pe luna iunie vin cu o mică întârziere. Se vor da și banii de la Mica Recalculare?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...