USR strânge semnături pentru a sesiza la CCR proiectul de lege al PSD privind incompatibilitățile aleșilor locali

Data publicării:
USR
USR. Foto: Inquam Photos / George Călin

USR a anunțat, miercuri, că strânge semnăturile necesare pentru a contesta la Curtea Constituțională inițiativa legislativă a PSD prin care sunt eliminate efectele unor incompatibilități deja produse în cazul a mii de consilieri locali și județeni.

Potrivit comunicatului de presă al USR, Parlamentul a adoptat miercuri două acte normative care aplică principii diferite în ceea ce privește efectele legii în timp. Formațiunea susține că, într-un caz, modificările legislative agravează consecințele pentru un adversar politic, iar în celălalt elimină efectele unei legi deja intrate în vigoare pentru aleși locali.

Legea intrată în vigoare la 9 august interzice consilierilor locali și județeni să cumuleze mandatul de ales cu anumite funcții deținute în primării, consilii județene, ministere, agenții, servicii publice sau alte instituții ale administrației publice. USR afirmă că, după ce noile prevederi au început să producă efecte, PSD a intervenit legislativ pentru a elimina consecințele incompatibilităților constatate.

„PSD schimbă regulile după ce faptele s-au produs, dar rezultatul depinde de cine este vizat. În cazul lui Dominic Fritz, retroactivitatea a fost folosită pentru a-i agrava sancțiunea. Astăzi, pentru mii de aleși locali, PSD votează o retroactivitate care îi scapă de consecințele unei legi deja intrate în vigoare. Două tipuri de retroactivitate, în funcție de interesul politic”, a declarat Sorin Șipoș, liderul grupului USR din Senat.

Citește și: Legea integrității, adoptată din nou de Parlament: Fritz ar rămâne tot fără mandat. Cum vor arăta declarațiile de avere ale aleșilor

„USR va ataca această aberație la CCR”

Senatorul USR susține că majoritatea parlamentară ar aplica reguli diferite în funcție de persoanele vizate.

„Azi, PSD a inventat două Constituții: una pentru cei pe care vrea să-i scoată din funcții și alta pentru cei pe care vrea să-i țină în funcții. USR va ataca această aberație la CCR”, a afirmat Sorin Șipoș.

În dezbaterile din plen, senatoarea USR Cynthia Păun, secretar al Comisiei pentru muncă din Senat, a acuzat PSD că încalcă principiul neretroactivității legii.

„Când este vorba despre un adversar politic, se scrie un articol pe numele lui, se strecoară într-o lege pe jalon european și i se agravează sancțiunea printr-o regulă adoptată ulterior. Când este vorba despre propriii oameni, principiul se inversează: se golește un proiect de lege, i se schimbă titlul, se abrogă un articol întreg din Codul administrativ și se încearcă ștergerea unor încălcări deja produse. Nu ați reparat o lege. V-ați scos oamenii de sub efectele ei”, a declarat Cynthia Păun.

Citește și: CCR a luat decizia în cazul Legii ANI: Amendamentul „Fritz” este constituțional. Declarațiile de interese financiare, neconstituționale

USR: Legea a început deja să producă efecte

USR susține că reacțiile din PSD după intrarea în vigoare a legii demonstrează amploarea problemei și numărul mare de persoane care cumulează un mandat de ales local cu un loc de muncă în sectorul public.

Formațiunea consideră că, în locul unei dezbateri privind integritatea și aplicarea acelorași reguli pentru toți, PSD a ales să modifice legea după ce aceasta a început să producă efecte.

„Principiul ar trebui să fie simplu: legea nu poate funcționa retroactiv într-un sens pentru adversarii politici și în sens opus pentru cei pe care majoritatea parlamentară vrea să-i protejeze”, susține USR.

Citește și: Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”. Scrisoare semnată de PPE și Renew

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță