Sari la conținut

V. Dâncu: Greșeala ține de modul în care s-a organizat administrația pentru această criza din Muntenegru

Comentariul lui Vasile Dâncu din cadrul „Jurnalului de seară” de la Digi24 vine în contextul în care, dimineață, premierul a anunțat că s-a încheiat identificarea decedaților. Imediat, ambasadorul României la Podgorica l-a contrazis. Spre seară, Raed Arafat a explicat că au fost identificați doar răniții și că singurul mod în care pot fi aduși decedații acasă este ca în avion cu ei să fie și doi medici legiști muntenegreni. A fost condiția impusă de autoritățile de la Podgorica. Identificarea va continua la IML cu concursul rudelor.

La întrebarea „De ce s-a hazardat premierul să facă o astfel de declarație?”, sociologul a apreciat că „în astfel de situații, premierul este prima victimă, pentru că premierul nu poate să verifice”.


„Premierul nu este legist, nu știe toate detaliile unui asemenea accident și este o victimă a structurilor pe care le conduce, care îl informează. Premierul nu avea cum să știe exact care este stadiul, a fost informat despre asta și ține, până la urmă, de modul în care funcționează administrația, cum funcționează Guvernul, departamentele, cum funcționează administrația noastră, asta e problema. Nu avea ce să știe premierul, el este o victimă colaterală, ca să spunem așa, a acestui lucru”, a comentat sociologul Vasile Dâncu.

„Cred că greșeala ține de modul în care s-a organizat administrația pentru această criză”, a declarat Vasile Dâncu. Sociologul a subliniat că este necesar ca Celula de criză să își stabilească unitar mesajele și să existe doi oameni esențiali care să gestioneze comunicarea: cel care comunică cu publicul, respectiv premierul sau ministrul de resort, și persoana care vorbește permanent cu familiile victimelor și le ține la curent.

„La noi, din păcate, cu toată bunăvoința Guvernului, pentru că s-a văzut acțiune rapidă - Arafat a ajuns acolo, eu cred că a comunicat foarte bine ambasadorul nostru de acolo (...), zic că această lipsă de organizare a produs o serie de încurcături, dar nu cred că încurcături esențiale. E vorba aici de managementul consecințelor, nu putem vorbi prea mult de managementul cauzelor care au dus la asta. Guvernul cred că s-a achitat destul de bine din punctul de vedere a ceea ce a făcut, dar nu a comunicat perfect și asta s-a văzut și s-ar putea să împieteze cumva asupra efectului”, a afirmat Vasile Dâncu.

Un autocar cu 47 de oameni la bord a căzut, duminică după-amiază, în canionul Moraca din Muntenegru. Bilanţul provizoriu al victimelor este de 19 morţi, dintre care 18 români.

Mădălina Prundea

Citiți și:

Mărturii la Digi24. Salvatorii românilor din Muntenegru povestesc despre primele clipe ale infernului

Accidentul din Muntenegru. Administratorul Gregory Tour: Șoferul era profesionist, turiștii îl solicitau

Presa muntenegreană relatează despre mulțumirile din România

ANT: Agenția care a organizat excursia în Muntenegru avea o licență de turism expirată

PDL cere demisia lui Titus Corlățean, pentru „incompetență” în cazul accidentului din Muntenegru

Ambulanțele cu răniți, pe aeroportul din Podgorica. Ministrul Sănătății: Vom spune dacă avem nevoie de sânge

Accidentul din Muntenegru. 26 iunie, zi de doliu național

Accident în Muntenegru. Un șofer a murit, iar altul este în stare gravă. Unul dintre ei era polițist

Audieri la Parchetul General în cazul accidentului din Muntenegru

Accident în Muntenegru. Șoferul ar fi încercat să evite câțiva copii

Accident în Muntenegru. Guvernul discută măsurile pentru ajutorarea familiilor celor decedați

Ministrul Corlățean a întârziat la conferința de presă din Muntenegru. Acorda un interviu unei televiziuni din România

Emil Hurezeanu, despre reacțiile după accidentul din Muntenegru: „Avem o imagine etatistă”

T. Corlățean: Inițial s-a crezut că autocarul este din Ucraina. Poliția din Muntenegru îl contrazice

Accidentul din Muntenegru. Numărul turiștilor decedați a ajuns la 19. Patru persoane sunt în stare critică

Etichete: guvern , victor ponta , vasile dancu , Muntenegru , accident muntenegru

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale