V. Ponta, aflat la Chișinău, a evitat să comenteze atacurile lui T. Băsescu

Data publicării:
ponta frunte RESIZE-AFP Mediafax Foto-GEORGES GOBET

O jurnalistă a menționat că imaginea pe care o transmite, de la București, președintele Traian Băsescu este cea a unui „guvern incompetent” și l-a întrebat pe premierul Ponta cum vor fi afectate proiectele României în Republica Moldova în contextul acestor declarații. 

Premierul a preferat să nu comenteze declarația președintelui, încercând, în schimb, să evidențieze acțiunile pe care Guvernul le întreprinde în Republica Moldova:

„Eu încerc - și cred că e de datoria mea, mai ales la Chișinău, dar nu numai la Chișinău - să prezint fața europeană și civilizată a României și dați-mi voie ca asta s-o fac și-n continuare. Mâine deschidem lucrările la gazoduct, peste două săptămâni sper să rezolvăm și problema cu TVR-ul, o să reducem și taxele crescute în 2010, de asemenea, miniștrii de educație de văd la București pentru a încerca chiar din semestrul II să avem un program extins de burse - cred că asta e fața europeană și civilizată a României pe care trebuie să o prezint la Chișinău, ca să-i convingem pe cei din Moldova că e bine să fie în Europa și e bine să fie alături de noi”, a punctat Victor Ponta sugerând astfel că disputele interne ar putea alimenta curentele eurosceptice și antiromânești din Republica Moldova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri