V. Ponta, despre simpatia față de G. Becali: „Asta chiar nu cred că e infracțiune”

Data publicării:
ponta guvern gov-9.ro

Întrebat dacă îi pare rău că l-a inclus pe lista USL la alegerile parlamentare, copreședintele formațiunii a răspuns negativ. „Nu, de ce? A fost candidatul USL, una-i una, alta-i alta. Știu că a fost condamnat pentru o faptă petrecută cu mulți ani în urmă, nu?”, a afirmat copreședintele USL.

„Simpatia mea nu are nicio legătură cu justiția. Mi-am exprimat o opinie personală, dacă am supărat pe cineva îmi pare rău. Despre sentințe nuam voie să vorbesc”, a declarat azi premierul Victor Ponta, la o zi după ce fostul parlamentar al USL a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

„Eu sunt absolut convins că judecătorii nu se uitau la televizor să vadă dacă îl simpatizez sau nu-l simpatizez pe vreun inculpat și ieri am fost foarte atent și sunt foarte atent să nu vorbesc despre dosare și despre cauze. Nu știu dosarele, nu e treaba mea, ca prim ministru, acum, chiar să spun de cineva dacă îl simpatizez sau nu, asta chiar nu cred că e infracțiune, din câte cunosc eu”, a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că este extrem de trist pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Gigi Becali.

„Încerc un sentiment de profundă tristeţe şi de solidaritate în plan uman. Îmi rău de ce s-a întâmplat. Evident nu comentez sentinţa, nu cunosc dosarul. Sunt omeneşte alături de Gigi Becali şi de familia sa şi de toţi cei care suferă într-o asemenea situaţie”, a spus Crin Antonescu.

George Becali și-a petrecut prima noapte după gratii, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. Omul de afaceri s-a predat în cursul serii la Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov. De acolo, a fost dus în arestul Poliției Capitalei și transferat, cu puțin înainte de miezul nopții, la Penitenciarul Rahova.

Deputatul George Becali a luat cuvântul, în 18 februarie, în plenul Camerei, anunţând că a demisionat din PNL şi că rămâne afiliat grupului liberal şi USL, el arătând că nu demisionează şi din Parlament şi că stă drept în faţa ţării, a Parlamentului şi a lui Dumnezeu.

„Vă anunţ demisia mea ca membru PNL. Vreau să vă spun că rămân afiliat grupului PNL şi USL, adică ideilor pentru care am luptat în campania electorală”, a spus atunci George Becali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate