V. Ponta: „Nu s-a pus problema ca doamna Câmpeanu să continue într-un guvern din care PNL își retrage miniștrii”

Data publicării:
mariana campeanu digi

„Mi-a spus că a avut un accident vascular sâmbătă. Tema discuției noastre a fost tocmai acest necaz de sănătate pe care îl are și am rugat-o să stea liniștită în aceste două zile”, a spus Victor Ponta.

Sper ca PNL să rămână la guvernare și atunci rămâne și doamna Câmpeanu. Dacă PNL va decide altfel, evident că și doamna Câmpeanu va urma decizia Partidului Național Liberal”, a adăugat premierul.

El a spus că și-ar dori „un ministru la fel de competent ca doamna Câmpeanu”. „Dar nu s-a pus problema ca doamna Câmpeanu să continue într-un guvern din care PNL își retrage miniștrii”, a precizat Victor Ponta.  

„În PNL nu a existat nicio discuţie referitoare la posibila excludere a Marianei Câmpeanu din partid, în PNL nu există un asemenea subiect. În urma discuţiilor publice privind situaţia pensionării soţului său, preşedintele Antonescu a lăsat la alegerea doamnei Câmpeanu decizia în ceea ce priveşte mandatul de ministru al Muncii. Decizia anunţată astăzi de Victor Ponta, conform căreia Mariana Câmpeanu nu ar demisiona din funcţia de ministru nu are nicio legătură cu declaraţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, privind ieşirea de la Guvernare a miniştrilor PNL”, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor „acte neclare şi diagnostice discutabile”, afirmă Centrul de Investigaţii Media.

Informaţiile apar într-un material de presă publicat marţi de Centrul de Investigaţii Media.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri