V. Ponta transmite că nu comentează deocamdată declaraţia lui T. Băsescu privind referendumul

Data publicării:
ponta -resizedbun - Mediafax-1

La momentul declaraţiei preşedintelui, Victor Ponta se afla la un dineu de lucru oferit de către premierul slovac, Robert Fico.

La încheierea dineului, ca urmare a solicitării jurnaliştilor pentru o reacţie, premierul Ponta a transmis, prin intermediul unui consilier, că nu comentează declaraţiile preşedintelui referitoare la noul referendum, transmite Mediafax.

La rândul său, președintele Traian Băsescu va sosi, miercuri, la Bratislava, pentru a participa la un summit al țărilor din Europa Centrală.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Preşedintele a spus că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una „care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri