Va candida Dragnea la președinție? Ce spune Dăncilă

Data actualizării: Data publicării:
180108_CEX_PSD_017 dragnea_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liviu Dragnea ar putea fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Premierul Viorica Dăncilă a explicat de ce crede că el va fi alesul partidului.

180108_CEX_PSD_017 dragnea_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Din punctul meu de vedere, am văzut că întotdeauna preşedintele partidului a candidat la preşedinţia României. Nu am discutat acest lucru încă în partid, dar în mod normal aceasta este procedura în cadrul partidului. Şi am văzut că nu numai în cadrul PSD - şi alte partide politice au mers pe aceleaşi considerente”, a spus Viorica Dăncilă la România TV.

Premierul a mai spus că un congres al PSD este „necesar şi sănătos” pentru viaţa politică, precizând că nu va candida la o funcţie de conducere în partid.

Eu sunt premierul României, am un guvern susţinut politic şi am o foarte bună cooperare cu coaliţia PSD-ALDE, am o bună cooperare cu preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, şi aşa este normal: un guvern politic, între guvern şi partid trebuie să existe o foarte bună cooperare. Cred că domnul preşedinte Klaus Iohannis ştie acest lucru şi cred că nu se îndoieşte nici o clipă de buna cooperare între guvern şi partid. E adevărat, am avut două experienţe triste. Tocmai de aceea cred că este necesar un congres, pentru a reitera această bună cooperare şi termenii în care se va face această bună cooperare. Nu vă pot da foarte multe detalii despre congres, vom mai avea un CEx înainte de congres, unde se vor stabili punctele importante din cadrul acestui congres. Din punctul meu de vedere, un congres este sănătos pentru viaţa politică şi, după cum s-a văzut, toţi membrii CEx au îmbrăţişat această idee şi au votat pentru un congres care va avea loc pe 10 martie”, a spus Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă va candida la o funcţie de conducere în partid, premierul a explicat că este preşedinta organizaţiei de femei.

Categoric, nu. Eu sunt deja preşedinta organizaţiei naţionale de femei, un post care mă onorează şi voi susţine în continuare promovarea femeilor, egalitatea de şanse şi cred că acest lucru este necesar. În acelaşi timp, sunt prim-ministru şi trebuie ca toată energia să se îndrepte către programul de guvernare şi să fac tot ce depinde de mine, eu şi guvernul pe care îl conduc, pentru punerea în aplicare a programului de guvernare. Deci, categoric, nu voi candida pentru o altă funcţie în cadrul PSD; de fapt, în calitatea mea de preşedintă a Organizaţiei naţionale de femei fac deja parte din BPN”, a mai spus Dăncilă.

Întrebată dacă sunt lupte în interiorul partidului, având în vedere că anumiţi social-democraţi şi-au manifestat intenţia de la candida pentru funcţii la apropiatul congres, premierul a negat şi a arătat că nu s-a decis dacă vor avea loc şi alegeri.

Nu, categoric nu. Fiecare are dreptul de a candida. Aşa e în democraţie şi suntem un partid democratic. Deci, fiecare are dreptul de a candida pentru o anumită funcţie. Dar, aşa cum am specificat anterior, încă nu am hotărât dacă vom avea alegeri, care vor fi punctele discutate în cadrul congresului. Acest lucru îl vom face în cadrul CEx dinaintea congresului din 10 martie”, a completat Dăncilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri