VACANȚĂ. Parlamentarii au fost la serviciu cel mult o lună şi jumătate din șase

Data publicării:
parlamentul romaniei crop ingust - mfax-3

Din cele 113 zile lucrătoare, deputaţii au bifat 48 de zile, iar senatorii doar 45. În decembrie, luna cadourilor, parlamentarii au primit în dar numai trei zile de muncă. În ianuarie, lună de vacanţă parlamentară, au fost totuşi două zile la serviciu. Din februarie, aleşii încep să vină mai des la Parlament, dar media lunară este de şapte, opt zile lucrate.

Citiți și:

Aleșii nu se dezmint, au chiulit din nou

În acest timp, din bugetul statului s-au pompat fonduri uriaşe pentru cazarea, indemnizaţiile, transportul şi sumele forfetare ale parlamentarilor. Lunar, cazarea deputaţilor ne-a costat în jur de un milion şi jumătate de lei, transportul, peste 600 de mii de lei, indemnizaţiile, aproape două milioane de lei, iar suma forfetară, peste patru milioane de lei.

Şi în cazul senatorilor, sumele sunt consistente. Pentru cazarea lor, bugetul de stat a plătit 800 de mii de lei, pentru transport, peste 600 de mii de lei, iar pentru sumele forfetare aproximativ două milioane de lei.

Cât muncesc aleşii

Decembrie - Iunie

deputaţii - 48 zile

senatorii - 45 zile

sursa: cdep.ro, senat.ro

Cât ne costă deputaţii într-o lună

Cazare: 1.550.000 lei

Transport: 640.000 lei

Indemnizaţii: 1.969.745 lei

Suma forfetară: 409 X 10.000 lei = 4.090.000 lei

Total: aproximativ 8.300.000 lei

Sursa: Camera Deputaţilor

Cât ne costă senatorii într-o lună

Cazare: 800.000 lei

Indemnizaţii: 847.000 lei

Transport: 630.000 lei

Suma forfetară 174 X 10.000 lei = 1.740.000 lei

Total: aproximativ 4 milioane de lei

Sursa: Senatul României

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri