Valeriu Zgonea: Dacă PSD nu susţine respingerea Legii amnistierii, renunţ la preşedinţia Camerei

Data publicării:
zgonea

 

„Trebuie să luăm măsuri. Eu am anunţat de foarte mult timp că după alegeri în prima săptămâna punem pe ordinea de zi respingerea legii amnistiei şi graţierii dar şi ridicarea imunităţii pentru toţi cei 3 parlamentari. PSD trebuie să aibă curajul politic de a nu se mai lasă arătat cu degetul de către o opoziţie a cărei singure calitate e că a reuşit să ne demonizeze”, a scris Valeriu Zgonea pe contul său de Facebook.

„Cred că a sosit momentul să punem capăt ipocriziei politice, care ne-a pus partidul iar pe defensivă morală: PSD nu este perfect, dar asta nu face opoziţia mai bună. În percepţia populară însă, noi am pierdut: mai precis, au existat ezitări în ceea ce priveşte zona justiţiei şi PSD a antagonizat oamenii de pe urmă acestui lucru", a adăugat Valeriu Zgonea, citat de Mediafax.

El i-a rugat pe toţi colegii săi social-democraţi să susţină acest demers.

„Trebuie să ascultăm vocea oamenilor şi să demonstrăm că suntem un partid modern de centru-stânga, care are curajul să acţioneze. În cazul în care colegii mei nu susţin acest demers, sunt dispus să renunţ la funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor. Eu am înţeles semnalul românilor, îi invit şi pe colegii mei să ieşim din ştampila pe care abia aşteaptă să ne-o pună concurenţă noastră. E important că PSD să dea un semnal de seriozitate”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru "respingerea definitivă" a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.

Deputaţii nu au reuşit, pe 27 octombrie, să se pronunţe prin vot asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, şedinţa de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum, după ce preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a precizat că erau prezenţi doar 152 de parlamentari.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, la începutul lunii, prelungirea până la 18 noiembrie a termenului de depunere a raportului Comisiei juridice în privinţa cererii arestării preventive a deputatului PSD Ioan Adam

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, să trimită la Comisia juridică solicitarea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Mircea Roşca (PL), cu termen pentru raport până marţi, urmând ca acest raport să intre în plen tot marţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...