Varianta finală a noilor măsuri fiscale. Pe ce și-a angajat Guvernul răspunderea

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
plenul senatului
Foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernul Bolojan și-a asumat noile măsuri fiscale. De luna viitoare, cota generală de TVA crește la 21%, cresc și accizele, inclusiv pentru carburanți, iar pensionarii cu venituri de peste 3.000 de lei vor plăti contribuții la sănătate. De la anul, dividendele vor fi taxate cu 16%, iar băncile și jocurile de noroc se vor impozita și mai mult. Tot din 2026, pensiile și salariile din sistemul public vor fi înghețate, iar angajările la stat limitate.

De la 1 august 2025, TVA-ul va fi modificat după cum urmează: cota standard crește de la 19% la 21%, iar singura cotă redusă va fi de 11%, aplicabilă pentru medicamente, alimente, manuale, lemne de foc, apă și canalizare, dar și acces la muzee sau alte instituții de cultură.

Pensionarii cu venituri de peste 3.000 de lei vor suporta plata CASS de 10%. Se plătește doar pentru partea care depășește acest prag.

Tot de luna viitoare, carburanții și băuturile alcoolice vor fi mai scumpe, după ce accizele vor crește cu 10%.

Cine va mai plăti CASS

Persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului vor plăti CASS de 10%, cu reținere la sursă. Aceeași măsură se va aplica și pentru șomeri sau persoanele cu venit minim de incluziune.

De asemenea, cei care beneficiau până acum de coasigurare, dar care nu au venituri pentru care se impune plata contribuției la sănătate, nu vor mai avea asigurare. Astfel, trebuie să se asigure opțional, prin plata a „6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea” reprezentând CASS. Adică 2.430 de lei.

Modificări în privința burselor școlare

Bursele vor fi acordate pentru maximum 15% din elevii unei clase, care au cel puțin nota 9.

„Începând cu data de 1 august 2025 și până la începutul anului universitar 2028-2029, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student este echivalentul a 10% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată. Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se alocă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.”, se mai arată în proiectul asumat de Guvern.

De asemenea, mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ vor beneficia de o bursă lunară de 700 de lei, pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, cu condiţia frecventării orelor de curs.

Impozitarea jocurilor de noroc

Veniturile din jocuri de noroc se impozitează prin reţinere la sursă. Impozitul datorat se determină la fiecare plată, prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc: 

Tranşe de venit brut
– lei –

Impozit
– lei –

până la 10.000 inclusiv

4%

peste 10.000 – 66.750 inclusiv

400 + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000

peste 66.750

11.750 + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750

De asemenea, urmează să crească și impozitul datorat de bănci, după cum urmează:

Instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:

    a) 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 30 iunie 2025 inclusiv, respectiv 4%, pentru perioada 1 iulie 2025 - 31 decembrie 2025 inclusiv;

    b) 4%, pentru  perioada 1 ianuarie 2026 - 31 decembrie 2026 inclusiv;

   c) 2%, pentru perioada 1 iulie 2025 - 31 decembrie 2026 inclusiv, prin excepție de la lit. a)

Măsuri de la 1 ianuarie 2026

Impozitul pe dividende crește de la 10% la 16% incepând cu anul viitor. „Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul.”, potrivit proiectului citat.

În sectorul bugetar, în anul 2026 vor fi înghețate salariile și pensiile din sistemul public, dar se vor limita și angajările la stat și sporurile nejustificate. 

Proiectul de lege cu măsurile asupra cărora Guvernul Ilie Bolojan și-a angajat luni răspunderea pot fi consultate aici (fișier .pdf, se deschide în filă nouă).

Citește și

VIDEO Ilie Bolojan anunță un al doilea pachet de măsuri pe care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament. Ce va conține

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”