Victor Ponta: Actualul președinte nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva

Data publicării:
ponta

„Cred că ar trebui să se respecte legea și legea spune că președintele propune. Nu propune primul-ministru”, a declarat Victor Ponta, întrebat de jurnaliști când Serviciul de Informații Externe va avea un nou director.

„Opinia mea este că actualul președinte, domnul Băsescu, nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva, că bineînțeles noul președinte, în decembrie, va propune majorității parlamentare un nou șef de Serviciu de Informații Externe”, a a mai declarat Victor Ponta.

„Deocamdată, primul adjunct (generalul Silviu Predoiu - n.r.) are toată competența și atribuțiile necesare pentru ca două luni, sau cât mai are domnul Băsescu, să conducă foarte bine. E un om cu experiență și știu că a mai condus intermar Serviciul și în 2006”, a adăugat premierul.

Întrebat dacă va numi șefi la serviciile de informații șefi din opoziție, dacă va ajunge președinte, Victor Ponta a răspuns: „Cred că numai la Realitatea credeți că domnul Ungureanu era din opoziție, care opoziție? Hai să fim serioși”.

Ieri, Teodor Meleșcanu a renunțat la funcția de directorul al Serviciului de Informații Externe pentru a candida la prezidențiale. El își va depune candidatura la Biroul Electoral Central astăzi, de la ora 10:00. Teodor Meleșcanu a deținut șefia SIE din februarie 2012.

Mircea Dogaru: Am primit o rugăminte să strângem semnături pentru domnul Meleșcanu, care ar fi acceptat ca peste doi ani să provoace alegeri generale și prezidențiale
Cristian Tudor Popescu: Lui Teodor Meleșcanu îi strânge semnăturile un domn care a semnat cu PSD un document privind desfiinţarea DNA

Claudiu Săftoiu, fost director SIE, a declarat la Digi24 că afirmația premierului este una „politicianistă”.

„Evident că președintele or, sef al CSAT, are legitimitatea în continuare de a nominaliza un succesor al domnului Meleșcanu la SIE. Trebuie avut în vedere timpul scurt rămas la dispoziție pentru o nominalizare și apoi pentru o trecere prin votul Parlamentului”, a declarat fostul directori al Serviciului de Informații Externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri