Victor Ponta comentează ironic telefonul primit de președinte de la Joe Biden

Data publicării:
ponta guvern gov-24.ro

„Mă bucur că şi preşedintele a vorbit la telefon cu vicepreşedintele Biden. Citisem, marţi, că vicepreşedintele Biden stă de vorbă doar cu mine în timp ce preşedintele ţării vorbeşte direct cu preşedintele Obama. Înţeleg că, totuşi, vicepreşedintele Statelor Unite e bun şi pentru preşedinte şi sunt convins că, de marţi, în ziarele din ţară a fost reevaluat vicepreşedintele Biden şi e, totuşi, o personalitate importantă. Am văzut că fusese criticat că de ce s-a întâlnit cu mine", a spus Victor Ponta la începutul ședinței de guvern, când a avut acces și presa.

Preşedintele Traian Băsescu şi vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, au avut o conversaţie telefonică, la cererea oficialului american, subiectele vizând relaţiile bilaterale, baza de la Deveselu, criza din Siria, UE, prespectivele economice ale României şi investiţiile americane în ţara noastră.

Premierul Victor Ponta s-a aflat în vizită oficială la Washington în perioada 21-23 octombrie, fiind primit de vicepreşedintele SUA pentru o discuţie al cărei principal subiect a fost Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri