Victor Ponta, despre disponibilizarea funcţionarilor publici susţinuţi de PNL: „Prostii. Acum probabil că o să-i dea afară pe-ai noştri de peste tot. Nu invers”

Data publicării:
ponta oprea-1

Funcţionarii susţinuţi de PNL nu vor fi disponibilizaţi după ruperea USL, a asigurat duminică premierul Victor Ponta. Şeful Guvernului a arătat că doar miniştrii şi secretarii de stat desemnaţi de PNL au fost înlocuiţi după ieşirea liberalilor de la guvernare. Victor Ponta a negat şi informaţia că la nivelul Executivului ar exista un memorandum PSD care prevede disponibilizarea a 1500 de funcţionari publici susţinuţi de PNL.

În schimb, premierul a spus că se aşteaptă ca, în judeţele în care PNL va forma majorităţi în consiliile judeţene cu PDL, funcţionarii susţinuţi de PSD să fie eliberaţi din funcţii.

N-ai din ce, că miniştrii, secretarii de stat care au fost, au fost, restul din ce... cred că nici nu avem 1500 cu totul. Sunt prostii, mai ales că, la nivel local, acum, dacă-şi fac majorităţile PNL-PDL, probabil că o să-i dea afară pe-ai noştri de peste tot. Invers nu”, a spus Victor Ponta.

Chiar e o poveste. Nu există aşa ceva”, a subliniat premierul, arătând că informaţiile apărute în acest sens ar fi, de fapt, dezinformări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...