Victor Ponta, după reținerea fostului procuror Negulescu: Până azi a fost protejat

Data publicării:
victor ponta scari dna ID77038_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Fostul premier Victor Ponta, pus sub învinuire în dosarul „Tony Blair” instrumentat de fostul procuror DNA Mircea Negulescu, reținut în această seară de SIIJ, spune că anchetatorul a fost „protejat până azi”. Liderul Pro România mai spune că PNL „se luptă” să desființeze Secția Specială „ca să îi protejeze pe infractorii care au fabricat dosare adversarilor lor politici!”

„Dl. Negulescu a fabricat probe false, a șantajat persoane cercetate în alte dosare și i-a obligat să depună mărturii false, a folosit ilegal statutul de martor cu identitate protejată pentru cei șantajați de el, a influențat direct decizii strict politice și persoane publice din județul Prahova, a avut un comportament și acțiuni de crimă organizată folosind statutul de procuror și puterile legale specifice funcției, a cheltuit milioane de lei din bani publici pentru războaiele lui de interlop și mai sunt și alții care au procedat la fel!”, a reacționat Victor Ponta, miercuri seară, după reținerea fostului procuror Mircea Negulescu.

„Portocală (ca și alții că el) sunt o rușine pentru majoritatea magistraților corecți care aplică legea și își fac datoria dar nu au fost niciodată pedepsiți și înlăturați ca niște uscături dintr-o pădure!”, mai scrie președintele Pro România, pe pagina de Facebook.

Fostul premier adaugă: „În SUA sau în orice țară europeană democratică era de mult în penitenciar. În România până azi a fost protejat!”

„Abuzurile grave ale celor care sunt plătiți să aplice legea și să facă dreptate nu au fost niciodată pedepsite în România, poate acum se schimbă situația. Și acum înțelegeți de ce se lupta PNL să desființeze Secția Specială - ca să îi protejeze pe infractorii care au fabricat dosare adversarilor lor politici!”, mai spune Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit cu bolul de orez în dulap iarna asta. Cât de eficient este, de fapt, potrivit specialiștilor
Digi FM
“Am făcut istorie. Va începe epoca de aur a Americii”. Donald Trump își revendică victoria în alegerile...
Pro FM
Theo Rose, adevărul despre despărțirea de Alex Leonte: „Îmi venea să ies afară să urlu”. Acum e fericită și...
Film Now
Christina Applegate, apariție rară în public, în baston, sprijinită de o prietenă. Actrița din Familia Bundy...
Adevarul
Analiza româncei care l-a avut profesor pe șeful CIA la Harvard. Ce schimbă Trump și cum va influența...
Newsweek
OFICIAL Pensionarii își pot alege tipul de pensie! Alegi suma cea mai convenabilă la Casa de Pensii
Digi FM
Virgil Ianțu s-a căsătorit în secret cu mama fiicei sale, după mai bine de 20 de ani de iubire: "I-am făcut o...
Digi World
Ce este mişcarea "no-wash". Oamenii care nu-și spală blugii niciodată, își schimbă lenjeria intimă la o...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Andreea Antonescu face noi dezvlauiri despre relatia cu Andreea Balan, dupa ce nu a fost invitata la...