Victor Ponta: „Eu și cu dl. Băsescu, și cu dl. Antonescu pot să discut”

Data publicării:
Ponta victor-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu-6

Premierul Victor Ponta a părut, vineri, să dea un mesaj de împăcare la adresa președintelui Traian Băsescu și a colegului din USL, Crin Antonescu. Într-o primă reacție după criticile fără precedent formulate de copreședintele USL, Victor Ponta a spus că în USL e liniște și că poate discuta „și cu Băsescu, și cu Antonescu”. 

În replică la atacul lansat de liderul PNL, Crin Antonescu, Victor Ponta a spus: „Întotdeauna fac eforturi pentru a avea dialog, consens, să ne respectăm valorile naționale și nu răspund în public la lucruri ce țin de politică”.

Întrebat ce mesaj transmite alegătorilor USL, care ar putea fi dezorientați în urma criticilor formulate de Crin Antonescu, premierul a spus: „Cred și fac tot ce ține de mine pentru a păstra USL, Guvernul USL își îndeplinește toate obligațiile din campanie”, a subliniat premierul, aflat în județul Vrancea, la mausoleul de la Mărășești. 

„Am discutat aseară la Ambasada Germaniei foarte amical cu colegii mei. Eu și cu dl. Băsescu, și cu dl. Antonescu pot să discut. Eu vreau să avem liniște, să facem locuri de muncă, să facem investiții, să ne dezvoltăm economic”, a mai declarat premierul, la insistențele jurnaliștilor, care voiau să-i afle părere despre criticile formulate cu puțin timp înainte, de la sediul PNL București, de Crin Antonescu.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat vineri că ceea ce a făcut șeful Executivului, Victor Ponta, în scandalul legat de procurorul Lucian Papici, este „inacceptabil”. El s-a substituit procurorului general, a explicat copreședintele USL. În egală măsură, președintele Senatului a condamnat și atitudinea lui Traian Băsescu, pe care a calificat-o „la fel de inacceptabilă”.

„Am planuri de viitor și încă majore cu Victor Ponta”, a ținut să precizeze Crin Antonescu, explicând ulterior că, din acest punct de vedere, nu declarațiile lui Traian Băsescu îl interesează. „Victor Ponta trebuie să știe că oricine încearcă să intimideze instanțe în România va avea de-a face cu mine. Știe acest lucru din discuțiile noastre dinainte de a forma USL”,  a afirmat copreședintele USL într-o declarație publică.

El a pledat pentru independența justiției în România și a taxat aceste „mesaje profund nedemocratice”.

„Șeful Executivului, Victor Ponta, a vorbit în numele procurorului general, a explicat de ce a fost schimbat (procurorul Papici), cum era băsist, cum a făcut dosare politice și cum domniile lor, nu știu exact cine, nu mai țin cu băsiștii. Este inacceptabil. Primul-ministru, prin atribuțiile constituționale, nu poate și nu are nevoie să dea explicații, mesaje în numele procurorului general”, a explicat președintele Senatului.

Și președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, taxase declarațiile premierului Victor Ponta. Premierul şi-a asumat critica venită din parte fostului președinte şi a admis că este „tânăr şi imprudent”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri