Victor Ponta: Îl propun premier pe C.P. Tăriceanu. Nu exclud nici varianta unui tehnocrat

Data publicării:
VICTOR PONTA-Mediafax Foto-Octav Ganea

UPDATE 17.30 Victor Ponta a anunţat că, în cazul în care va fi ales preşedintele României în turul al doilea al alegerilor, pe 16 noiembrie, îl va desemna premier pe Călin Popescu Tăriceanu.   

"Am propus şi consider ca fiind cea mai bună soluţie de prim-ministru pe preşedintele Partidului Liberal, domnul Călin Popescu Tăriceanu, care este fondator, alături de colegii săi, ai Uniunii Social Liberale (USL) şi care garantează faptul că principiile care au stat la baza USL, schimbarea regimului Băsescu, echilibrul social, dezvoltarea economică, vor fi continuate şi în 2015 şi 2016", a spus Ponta.

El a mai spus că, dacă va fi ales pe 16 noiembrie în funcţia de preşedinte al României, va rămâne prim-ministru până în 22 decembrie, când se încheie mandatul actualului şef al statului.

Ponta: Nu exclud, pentru variante de premier, pe Georgescu şi pe Maior. Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu exclude, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.


„Pentru funcția de prim-ministru, pentru aceasta e nevoie de susținerea coaliției de guvernare și această coaliție va fi formată până la sfârșitul lui 2016 din PSD - PC - UNPR – UDMR și Partidul Liberal. Nu pot anunța până nu discut cu coaliția de guvernare.

În acest moment putem să punem bazele unei stabilități de care România are nevoie, adică nu o mai luăm de la capăt cu bătălia între președinte, primul-ministru și Parlament. Nu o mai luăm de la capăt cu blocaje. Vă dau un exemplu, blocajul referitor la acel articol din Codul Penal care putea fi folosit împotriva jurnaliștilor. Guvernul a susținut, în Parlament l-am abrogat, Băsescu nu l-a vrut. Până la urmă am ajuns la Curtea Constituțională care ne-a dat dreptate și acum trebuie să-l promulge. 

Îl voi sprijini, voi lucra pentru binele României. Eu am spus foarte clar că eu vreau să fiu președintele românilor și că orice persoană care mă susține mă onorează. Îmi doresc să fiu președinte cu legitimitate. Să nu câștig cu voturi fraudate. Sunt onorat de orice fel de român care are încredere că pot să fiu președintele României”, a declarat Victor Ponta.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri