Victor Ponta: Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil

Data publicării:
iohannis vs ponta

În această atmosferă de aşteptare şi de încordare vine decizia de azi în cazul dosarului de incopatibilitate al lui Klaus Iohannis, candidatul pe care sondajele îl plasează constant pe locul doi în primul tur de scrutin. Curtea Supremă nu va judeca mai devreme acest caz.

Aşadar, respinge urgentarea cerută de Agenţia Naţională de Integritate şi menţine termenul pe care l-a dat iniţial şi care e la două zile după turul doi al prezidenţialelor. Mai exact, pe 18 noiembrie. Atunci, Înalta Curte va spune dacă acceptă sau nu recursul ANI, care a pierdut la o instanţă inferioră procesul cu Klaus Iohannis.

Premier şi candidat, Victor Ponta se declară convins că adversarul său Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de Curtea Supremă. Pentru că asta este, spune el, practica unitară a Înaltei Curţi. După declaraţiile lui Victor Ponta, ACL - alianţa care îl susţine pe Klaus Iohannis - a cerut sesizarea inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii. Liberalii şi democraţii sunt convinşi că, prin declaraţia sa, Victor Ponta nu face decât să pună presiune asupra Justiţiei.

Dacă era judecat acum se putea victimiza domnul Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică. După alegeri va fi primar, şi ca primar bănuiesc că nu va mai exista nicio presiune asupra Curţii Supreme, cred că au judecat cu înţelepciune, după 16 noiembrie va fi un primar ca oricare alţii, care au pierdut procesele”, a spus Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri