Victor Ponta: Nu mă bucur de răul niciunui om. Mă bucur de răul domnului Băsescu pentru că nu îl consider exact un om

Data publicării:
ponta consiliu national psd mediafax

El i-a rugat pe membrii PSD, la Consiliul Naţional, să lase deoparte supărările, reproşurile şi nemulţumirile, arătând că nu trebuie să fie dezamăgiţi deoarece partidul este la guvernare într-o alianţă foarte solidă şi are cei mai mulţi parlamentari şi aleşi locali.

"Vreţi să fim în opoziţie? Poate o să fe mai simplu. PSD este însă ca pasărea Phoenix şi, de câte ori alţii îi cântă prohodul, renaşte din propria cenuşă", le-a spus Ponta membrilor PSD.

Liderul PSD i-a asigurat că este mai înţelept după experienţele din ultima perioadă, amintind în acelaşi timp că alegerile prezidenţiale au fost pierdute şi în 1996 de către Ion Iliescu, şi în 2004 de către Adrian Năstase.

Am greşit ca şi Năstase în 2004, crezând că alegerile prezidenţiale se câştigă doar cu raţiune, cu prezentarea a ceea ce ai făcut. Nu e adevărat, turul doi înseamnă emoţii, vot contra cuiva. Da, am făcut aceeaşi greşeală, n-am realizat după primul tur, când am zis că cei mai mulţi văd ce am făcut, n-am realizat că se va crea emoţie. Şi eu, dacă locuiam în străinătate şi vedeam cozile, aş fi venit să votez contra lui Ponta pentru ceea ce s-a întâmplat. Şi eu, dacă citeam cu două zile înainte de turul doi că Ponta şi Tăriceanu vor să renunţe la cota unică, aş fi venit la vot să nu oprească cota unică. Dacă aş fi văzut pe reţelele de socializare că Ponta duce România în Rusia, aş fi venit să votez contra lui Ponta. Dacă aş fi văzut la tv că îi spune unui ministru, o doamnă pe care iubesc şi o apreciez, Doina Pană, "fă, Doina", aş fi zis: cum să aleg preşedinte pe cineva... Să ne gândim foarte bine că trebuie să avem realizări, proiecte, dar nu trebuie să uităm că turul doi e despre emoţii. În 2019, dacă vrem să câştigăm, trebuie să înţelegem acest adevăr cu care ne-am confruntat de fiecare dată în turul doi”, a spus liderul PSD.

În altă ordine de idei, el le-a spus membrilor PSD că trebuie să aibă încredere şi să îşi ducă „sarcina până la capăt”.

„Fac apel la lideri, începând cu mine, nu are rost să ne plângem, să ne jeluim. Ce să fac? Să zic că socru-meu e urmărit penal, cumnatul meu, mama mea.... Din momentul în care am intrat în politică mi-am asumat aceste lucruri, familia mea e alături de mine. Orice fel de încercare de acest fel mă face mai puternic, vă rog pe toţi să nu ne plângem şi să ne ducem mai departe sarcina cu care am fost învestiţi.

Să nu ne lamentăm! Sunt convins că se va face dreptate şi noi vom câştiga.

Nu mă bucur de răul nimănui, cred în Dumnezeu şi cred că te pedepseşte dacă te bucuri de răul altuia, nu mă bucur când văd adversari politici cu cătuşe, dar cred în dreptate şi cred că dreptatea şi justiţia trebuie să fie egale pentru toţi, iar cei vinovaţi să plătească.

Nu mă bucur de răul niciunui om. Mă bucur de răul domnului Băsescu pentru că nu îl consider exact un om, ci un rău pentru România, cred că oamenilor li se va face dreptate în curând”, a fost mesajul lui Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate